Comeback

Mihai Stoica a redevenit manager general al Stelei



După ce s-a porcăit cu finanțatorul Stelei, Mihai Stoica a acceptat să revină în Ghencea
După ce s-a porcăit cu finanțatorul Stelei, Mihai Stoica a acceptat să revină în Ghencea

Finanțatorul Gigi Becali a declarat, vineri, agenției MEDIAFAX, că Mihai Stoica este noul manager general al FC Steaua. „Mihai Stoica este noul manager general al Stelei. Contractul este confidențial, nu pot să vorbesc despre el. El va pleca cu echipa la Târgu Mureș”, a declarat Becali. Mihai Stoica, noul manager general al Stelei, a declarat, vineri, la plecarea spre Târgu Mureș, că va vorbi luni despre contractul surpriză cu gruparea din Bulevardul Ghencea, subliniind însă că până și el este surprins de această decizie.
„Și pentru mine e surprinzătoare această decizie, n-aș vrea să vorbesc acum. Vom organiza o conferință luni, în care vom vorbi despre acest contract surpriză. Din momentul în care am luat hotărârea, îmi era greu să stau departe de echipă”, a declarat Stoica.
Întrebat dacă se poate repeta și la Steaua situația de la FC Vaslui, unde a fost în conducere pentru câteva zile, el a răspuns: „Nu”.
Mihai Stoica (45 de ani) a mai fost angajatul clubului Steaua, el ocupând postul de director executiv în perioada iunie 2002 – august 2004, iar din august 2004 a fost manager general al grupării „roș-albastre”. În mai 2007, în urma unor neînțelegeri cu Gigi Becali, Stoica părăsește pe Steaua și semnează cu Unirea Urziceni, club la care rămâne trei sezoane, și alături de care câștigă titlul de campion al României în sezonul 2008/2009.
Ca angajat al Stelei, Mihai Stoica obține două titluri de campion al României (2004/2005 și 2005/2006), precum și Supercupa României (2006). De asemenea, cu el în conducere, Steaua ajunge până în semifinalele Cupei UEFA, ediția 2005/2006.
În perioada februarie 1992 – iunie 2002, Stoica a ocupat pe rând funcțiile de președinte al secției de fotbal, vicepreședinte și director general al clubului Oțelul Galați.
În acest sezon, Mihai Stoica a ajuns la un acord cu finanțatorul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, pentru ocuparea postului de manager general, club pe care l-a părăsit însă după numai câteva zile din cauza conflictului dintre Porumboiu și antrenorul Juan Ramon Lopez Caro.