Numire

Mihai Sandu Capră, în comisia de verificare a activității Curții de Conturi

Deputatul PNL de Suceava Mihai Sandu Capră a fost desemnat recent ca membru al comisiei de anchetă care va verifica activitatea Curții de Conturi a României. Sandu-Capră este, astfel, unul dintre cei 5 parlamentari desemnați de comisia reunită de buget finanțe a Camerei Deputaților și Senatului pentru a verifica o serie de aspecte relatate de presa centrală, legate de organizarea de către Curtea de Conturi a României a unei licitații pentru achiziționarea unei centrale termice noi, cu încălcarea Legii Concurenței. Deputatul liberal sucevean a precizat că, în condițiile în care la începutul lunii octombrie a.c., au fost semnalate o serie de nereguli în modul în care s-a organizat această licitație, Parlamentul României a decis constituirea unei comisii de control în vederea clarificării acestor aspecte. Trebuie spus că potrivit sesizărilor formulate, Curtea de Conturi a României ar fi achiziționat o centrală termică la un preț supradimensionat, în condițiile în care suma stabilită inițial de 4,5 miliarde de lei a fost majorată la 9 miliarde de lei.

Recomandări

Blocurile din centrul Sucevei, modernizate exemplar. Proiectul tehnic realizat de firmele sucevene Proiect AIC și Expert Infradesign s-a transformat în realitate

Președintele CJ Suceava anunță că în județ sunt în total proiecte de patru miliarde de euro, subliniind că „și omul politic Gheorghe Flutur a avut un rol în alocarea fondurilor”

Președintele CJ Suceava anunță că în județ sunt în total proiecte de patru miliarde de euro, subliniind că „și omul politic Gheorghe Flutur a avut un rol în alocarea fondurilor”

Deputatul AUR Florin Pușcașu îi atrage atenția premierului că românii nu mai au bani pentru a-și schimba centralele termice de apartament