– Deputatul liberal Mihai Sandu Capră a anunțat că ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a aprobat finanțarea lucrărilor de construcție a spitalului municipal din Fălticeni
Deputatul PNL de Suceava Mihai Sandu Capră (foto) a anunțat, în cursul zilei de ieri, că Ministerul Sănătății Publice a aprobat alocarea unei sume de 41 de milioane de lei în vederea finanțării lucrărilor de construcție a unui nou spital în municipiul Fălticeni. El a ținut să califice ca false afirmațiile deputatului PLD, Romică Andreica, potrivit cărora acesta din urmă ar fi primit asigurări din partea ministrului sănătății Eugen Nicolăescu privind finanțarea spitalului, și că ar fi sprijinit, în ultima perioadă de timp, realizarea acestui proiect. Mai mult, Sandu Capră afirmă că în obținerea acestor fonduri, Romică Andreica își arogă merite pe care nu le are. „Este o diversiune tipică reprezentanților PLD, deoarece aportul deputatului Andreica la acest proiect este unul minim. Dumnealui nu a făcut altceva decât să depună proiectul la Ministerul Sănătății, pe vremea când era membru al PNL. Și se pare că domnul deputat Romică Andreica vrea acum să-și aroge niște merite total necuvenite, în condițiile în care el nu a participat la discuțiile noastre privind necesitatea finanțării spitalului din Fălticeni”, a mai spus deputatul PNL Mihai Sandu Capră. El a adăugat că împreună cu primarul din Fălticeni, Vasile Tofan, și senatorul Tiberiu Prodan, a discutat cu ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, căruia i-a fost prezentat proiectul noii unități spitalicești. Deputatul liberal a subliniat faptul că finanțarea construcției unui nou spital este absolut necesară, în condițiile în care clădirile actualei unități spitalicești din Fălticeni sunt revendicate, sau nu mai pot fi folosite pentru desfășurarea actului medical. „Trebuie spus că studiul de fezabilitate și proiectul spitalului au fost depuse la minister în urmă cu trei luni, iar în baza raportului tehnico economic, ministrul Eugen Nicolăescu a aprobat alocarea întregii sume necesare pentru realizarea acestei investiții, respectiv 41 milioane de lei”, a declarat Mihai Sandu Capră. El a adăugat că spitalul va fi construit pe o structură deja existentă și care a fost începută în cursul anilor ’90, lucrările fiind abandonate ulterior.
Acuze
Mihai Sandu Capră îl acuză pe deputatul Romică Andreica că își arogă merite pe care nu le are






