Vicepreședintele PNL Suceava Mihai Sandu Capră consideră că liderul PD-L, Emil Boc, a dezinformat populația atunci când a afirmat că fosta guvernare PD-L a creat condițiile necesare pentru mărirea pensiilor și a reîntregirii salariilor bugetarilor.
Sandu Capră a arătat că nici Guvernul Ungureanu, și nici Guvernul Boc nu au prevăzut banii necesari pentru a restitui drepturile pensionarilor sau ale bugetarilor.
„Costurile crizei au fost transferate de PD-L pe spatele categoriilor sociale cele mai vulnerabile, cum sunt pensionarii, în timp ce clientela puterii a beneficiat de contracte grase din bugetul de stat. Programele de guvernare ale ultimilor ani nu au livrat performanțe economice reale. Aceste programe ori au amplificat recesiunea, ori au prelungit stagnarea economică. Ambele au fost mascate de către demagogii PD-L-iști sub titulatura de stabilitate economică și afișarea de performanțe doar pe indicatori nominali, ușor de manipulat”, a declarat Mihai Sandu Capră.
El a subliniat că PD-L lasă o „moștenire” constând într-un Produs Intern Brut, în termeni reali, cu 5% mai mic decât în 2008, iar procentul veniturilor bugetare în PIB este mai mic decât în 2008. De asemenea, vicepreședintele PNL Suceava a precizat că după guvernarea PD-L, numărul locurilor de muncă a scăzut cu 700.000, investițiile străine sunt în prag de dispariție, veniturile bugetare și pensiile sunt „erodate de măsuri de austeritate și de inflație”, mediul de afaceri este „vlăguit”, iar românii sunt debusolați.