Doi dintre cei mai buni atleți ai județului Suceava, Mihai Romaș, de la Liceul cu Program Sportiv Suceava și Bogdan Macovei, de la Clubul Sportiv Municipal Suceava au început în forță competițiile oficiale din acest an cu trei medalii și un record personal, la Campionatul Național de Atletism în Sală pentru juniori I. Cea mai bună clasare dintre cei doi a avut-o Mihai Romaș, sportiv pregătit de Iustin Tărărău. Tânărul atlet a câștigat titlul de campion național în proba de 800 de metri, asta după ce anul trecut reușea aceeași medalie în sală, dar la juniori II. Mihai Romaș a terminat cei 800 de metri după 1 minut, 55 de secunde și 99 de sutimi, terminând înaintea a patru sportivi ce aveau timpi mai buni decât el la concursurile anterioare.
„A fost o cursă tactică, în care Mihai a stat în spate și a accelerat pe ultima parte, având un finiș senzațional, în care a alergat de parcă atunci a început cursa. În acest an obiectivul nostru principal este să facem baremul pentru mondialele de juniori I și avem trei competiții la care îl putem realiza, naționalele școlare, internaționalele Românei și încă un grand prix”, a declarat antrenorul Iustin Tărărău, de la LPS Suceava.
La același naționale, Mihai Romaș a concurat și în proba de 400 de metri, acolo unde a terminat pe locul șase, în spatele mai multor sportivi aflați în al doilea an de juniori I sau care au urcat de la probele de viteză.
Bogdan Macovei a urcat de două ori pe podium
Deși este încă junior II, Bogdan Macovei, atletul pregătit de Erzilia Țâmpău la Clubul Sportiv Municipal Suceava, a avut o evoluție foarte bună, dovadă fiind cele două medalii și un nou record personal. Tânărul atlet sucevean a reușit o cursă foarte bună în proba de 1.500 de metri, câștigând medalia de argint după 3 minute, 57 de secunde și 30 de sutimi, timp ce este un nou record personal, după ce anul trecut obținea la Festivalul Olimpic al Tineretului European un timp de 3 minute, 58 de secunde și 80 de sutimi. Bogdan Macovei a făcut o cursă foarte bună și la 800 de metri, acolo unde a închis podiumul cu medalia de bronz, în proba în care colegul său sucevean Mihai Romaș a câștigat aurul.
„Sunt foarte mulțumită de evoluția lui Bogdan și de aceste rezultate excelente, mai ales că el este abia junior II și a alergat cu concurenți mai mari decât el ca vârstă. La 1.500 de metri a reușit un timp foarte bun atât pentru juniori II, cât și pentru juniori I, mai ales că în sală este mult mai greu decât în competițiile în aer liber. Acum a demonstrat că este pe drumul cel bun cu pregătirea și ne dorim să prindem mondialele de juniori I, în oricare din cele două probe în care aleargă”, a declarat antrenoarea Erzilia Țâmpău, de la CSM Suceava.
Atletism
Mihai Romaș și Bogdan Macovei au urcat pe podiumul naționalelor de juniori I






