Consiliul Local Rădăuți

Mihai Reman a fost validat în CL Rădăuți

Mihai Reman, validat în calitatea de consilier în Consiliul Local al municipiului Rădăuți
Mihai Reman, validat în calitatea de consilier în Consiliul Local al municipiului Rădăuți

Consilierul deputatului PSD Eugen Bejinariu, profesorul Mihai Reman, a fost validat, ieri după-amiază, în calitatea de consilier în Consiliul Local al municipiului Rădăuți, în ședința ordinară a deliberativului rădăuțean.
Reman are 33 de ani, este căsătorit și a absolvit Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cât și un master în Studii Europene la aceeași instituție de învățământ. Mihai Reman s-a înscris în Partidul Social Democrat în anul 2003, este secretarul și purtătorul de cuvânt al organizației PSD din municipiul Rădăuți, dar și președintele organizației de tineret.
„Mi-am propus ca, împreună cu echipa PSD din Consiliul Local, să mă pun permanent la dispoziția cetățenilor municipiului, celor care ne-au trimis în deliberativul local”, a declarat consilierul Reman imediat după jurământ. Mihai Reman îl înlocuiește în această calitate pe președintele PSD Rădăuți, Iulian Băncescu, după ce acesta din urmă a demisionat, din motive personale, din Consiliul Local Rădăuți.

Recomandări

Activități educaționale și artistice la Liceul Teologic Ortodox din Suceava în cadrul campaniei de prevenire a traficului de persoane

Programul „Educație prin teatru” de la Fălticeni, ediția a IV-a, în colaborare cu Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache”