Există, în provincia noastră, un adevărat cor de voci ale rataților, care neagă existența unei mari literaturi românești în Bucovina. Când prostia și ignoranța merg mână în mână, e vai și amar.
În vreme ce evreii „globalizează”, cu superbă conștiință de neam, opera poeților bucovineni Paul Celan, Rose Auslander sau Norman Manea, în vreme ce și noi, românii bucovineni, ignorând rănile sălbatice provocate de înaintașii noștri evreilor, ne mândrim nemeritat cu literatura celor trei evrei bucovineni, poeții spiritualității românești din Bucovina sunt îmbrânciți, cu agresivitatea idioată a rataților neconștienți de propria lor ratare, în mâzga uitării.
Și nu ne mai rămâne nimic.
Dacă nu tezaurizăm cât aveam și așa cum avem, rămânem definitiv cu buzunarele spiritului goale.
Dar oare nimic să însemne și Ciprian și Iraclie Porumbescu, și Simeon Florea Marian, și Constantin Morariu, și Dimitrie Dan, și T. Robeanu, și Constantin Berariu, și Vasile Gherasim, și Traian Brăileanu, și Mircea Streinul, și Constantin Ștefuriuc și contemporanul nostru, Matei Vișniec?
Fără îndoială că tezaurizarea nu înseamnă mare lucru, fără contemporaneizarea, fără intimizarea numelor mari și, în general, a numelor făptuitorilor de spiritualitate românească în Bucovina. Agățați de festivismele pseudo-omagiatoare de literatură și de personalități culturale ale comunismului, festiviștii liricoizi de astăzi, obloniți în egolatrismul desuet al propriilor scrieri, ignoră și îmbrâncesc în uitare, cu adevărată vrăjmășie, moștenirea trecutului, deși, fără achitarea datoriilor și față de trecut, și față de viitor, nimeni nu poate exista.
E drept, creatorii nu au apartenență politică și trebuie păstrați ca elemente ale speratei noastre identități, dar când văd memoria lui Constantin Ștefuriuc spulberată nătâng, fără voie îmi amintesc de faptul că omul Eusebiu Camilar (omul, nu poetul dibace și prozatorul durabil) huzurea în fotoliile propagandistice ale stângismului însângerat, deasupra sângelui prelins din verticalitatea unui preaplin de suferință, numit Mircea Streinul, Iancu Nistor, Traian Brăileanu, Ștefan Piersic, Vasile Pînzariu, Neculai Roșca, George Ungureanu, George Voevidca, Dumitru Oniga, Vasile Țigănescu, Eugen Dimitriu, Dimitrie Marmeliuc, Radu Bercea sau Dimitrie Loghin, lista fiind lungă, nedrept de lungă și de traumatizată pentru un neam conștient de sine (norocul nostru că nu am ajuns să și fim așa-ceva!).
Creatorii nu au apartenență politică, ei au doar configurația de lumânare aprinsă la ambele capete și așa trebuie trăiți, dacă mai sperăm să ajungem, odată și odată, măcar popor, dacă nu, așa cum ar și trebui, o națiune.
Toate aceste gânduri sau, mai curând, răzvrătiri, mi-au fost provocate, recent, de 62 de planșe ale artistului plastic Mihai Pînzaru-PIM, care retrăiește grafic tot atâtea pagini de poezie bucovineană și contemporană, retrăirile fiind, de fapt, închinări aduse, cu cuvenită evlavie, celor 62 de autori preferați de PIM, asupra cărora el doar atenționează, revendicând dreptul lor la contemporaneizare, la intimizare obștească.
Mihai Pînzaru-PIMva împlini, în 16 ianuarie 2011, 65 de ani, iar Consiliul Județean Suceava, din inițiativa domnilor Gheorghe Flutur, Vasile Ilie și Vasile Ursachi, și-a făcut datoria față de acest personaj exponențial, prin notorietate și durabilitate, pentru contemporaneitatea culturală bucovineană, dispunând editarea cărții „Poetry from Bucovina / Poezie bucovineană”, de Mihai Pînzaru-PIM, care folosește și traduceri în limba engleză, datorate Ioanei Carp și lui Doru Octavian Popovici, carte care va fi lansată și dăruită participanților, în Sala „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera”, luni, 17 ianuarie, ora 13,00. Și, astfel, Consiliul Județean Suceava devine, împreună cu PIM, și recuperator de memorie, ceea ce, în fond, nici nu face pentru prima și nici pentru ultima oară, domnul Flutur fiind implicat total și în recuperarea memoriei cărturarului bucovinean Ștefan Piersic, proclamarea Anului „Ștefan Piersic”, cu ocazia lansării cărții lui PIM, și finalizarea acestui an închinat, dedicat lui Ștefan Piersic, prin publicarea recuperării „Dor ni-i de tine, Bucovină dragă”, de Ștefan Piersic, fiind un legământ de suflet al domnului Gheorghe Flutur, pe care mi l-a și mărturisit recent, nu la „pomana porcului” (eu refuz să particip la orice chermeză publică, domnule Brăteanu), ci la o intersecție a sufletelor noastre, unul mai tăios decât celălalt și, tocmai de aceea, adesea încontrate, dar, la fel de firesc, și îngemănate.
