Cu suceveanul Mihai Luca între buturi, reprezentativa de fotbal under 19 a României a învins luni cu scorul de 3-0 formația similară a Irlandei de Nord și s-a calificat „în runda de elită”, ultimul turneu de calificare la Campionatul European din 2007. Formația pregătită de Florin Cheran a încheiat cu maximum de puncte competiția găzduită de orașul Ploiești, învingând în precedentele două meciuri reprezentativele Belgiei, scor 4-2, și Georgiei, scor 3-0. Cu toate că a apărat titular în toate jocurile de pregătire premergătoare turneului de la Ploiești, Mihai Luca a fost utilizat în poarta României doar în partida cu Irlanda de Nord. „Am fost anunțați încă din primăvară că vor fi titularizați acei fotbaliști care vor fi folosiți mai des la echipele lor de club. Și cum contracandidatul meu pe post a apărat titular în toate meciurile din acest sezon pentru Minerul Lupeni, mi-a fost preferat în poarta echipei naționale”, a declarat goal-keeperul Cetății. Luca s-a întors ieri la Suceava și s-a alăturat deja lotului antrenat de Florin Cristescu, care pregătește întâlnirea din campionat de sâmbătă cu FCM Câmpina.






