Poetul Mihai Lițu Munteanu, născut pe meleaguri bucovinene, în satul Valea Putnei, comuna Pojorâta, dar stabilit de mulți ani în Iași, unde a desfășurat o bogată activitate publicistică (lucrări în domeniul istoriei culturii, biblioteconomie și istoriei medicinei), a publicat al patrulea volum de poeme, „Noapte de gheață”, la Editura Vasiliana ’89, după volumele „Vremea amintirii”, „Rătăcit în iubire” și „Clopote în amurg”.
Poetul Constantin Mănuță, care a semnat prefața volumului „Noapte de gheață”, este de părere că poetul Mihai Lițu Munteanu „face parte din categoria poeților care au debutat târziu în literatură, la o vârstă destul de înaintată, dar care s-a îndeletnicit cu «arta» cuvântului scris încă de pe vremea studenției”. Numit și poet al metaforei, „dar al unei metafore târzii”, după cum a mai spus poetul Constantin Mănuță, Mihai Lițu Munteanu își spune povestea vieții în versuri, trecând prin copilărie, adolescență, maturitate, „rostind” bucurii și suferințe, împliniri și regrete, credință și îndoială. Volumul „Noapte de gheață” cuprinde două părți: „Punte spre veacuri” și „Cerul din inima mea”. După cum sugerează și titlul cărții, „Noapte de gheață” dobândește semnificații deosebite, precizare făcută de Constantin Mănuță, „un fel de trimitere a lectorului spre ținuturile polare, unde gheața e regină și încremenește totul”.
Natura, anotimpurile („Venea de demult primăvara”, „Dor de april”), muntele, cerul, noaptea, iubirile, timpul („Arderea timpului”, „Timpul le rezolvă pe toate”, „În căutarea timpului”), toate prind contur în poezia lui Mihai Lițu Munteanu.
„În Bucovina pomii înfloresc în mai/ Acolo se află partea mea de rai”
Eseistul și exegetul Nicolae Busuioc afirmă că unele dintre calitățile scrisului și unele dintre temele predilecte ale poetului Mihai Lițu Munteanu sunt „stilul clar, vocea caldă, limbajul nuanțat, fascinația universului copilăriei, iubirea, ideea, credința, natura, locul de baștină”.
Și dacă ar fi să ne întoarcem la locurile unde s-a născut poetul Mihai Lițu Munteanu, nu putem să nu exemplificăm prin câteva versuri: „În Bucovina pomii înfloresc în mai/ Acolo se află partea mea de rai./În cimitir se odihnesc părinții/ Iar sus mă întâlnesc cu sfinții/. Ninge abundent în luna mai/Acolo se află partea mea de rai.” („În Bucovina”).
Și dacă în Bucovina se află partea de rai a poetului, tot de acolo pornește și destinul său: „Un destin fără glorie mi-a fost hărăzit/ Copil sărac de la poale de munte./ Ce cununi de brazi poartă pe frunte/ Numai eu cu tine și cu luna ne-am iubit!” („Destin”).
„Trecerea anilor, ca și pierderea unei ființe dragi”, după cum susține prof. dr. Leonida Maniu, „a extins și adâncit golul ontologic, amplificând starea de nesiguranță până la conștiința pierderii identității și accentuând sentimentul singurătății.
Mihai Lițu Munteanu vrea să ne dea de înțeles că, deși se află în amurgul existenței, sunetele lirei sale, clopotele nu încetează să sune.”
Mihai Lițu Munteanu a lucrat ca redactor la Radio Iași, profesor în învățământul gimnazial, bibliotecar principal și director al Bibliotecii U.M.F. „Gr. T. Popa” Iași, dar munca cea mai asiduă a fost aceea de cercetător al Arhivelor Statului, pentru documentare și informare.
