Mihai Capră: Situația cea mai dificilă este la Afumați și Grivița, unde zăpada depășește trei metri



Secretarul de stat din Ministerul Administației și Internelor Mihai Capră a declarat, joi, că în prezent situația cea mai dificilă este la Afumați și Grivița, unde zăpada depășește trei metri.
În noaptea de miercuri spre joi au fost pe teren peste 2.000 de cadre ale Ministerului Administrației și Internelor, efectivele fiind rotite, a spus Mihai Capră după ședința Comitetului pentru Situații de Urgență de la MAI.
Secretarul de stat Ioan Dascălu, șeful Departamentului Ordine și Siguranță Publică, a declarat că MAI intervine cu 484 de autospeciale și autovehicule, numărul total, cu cele ale Ministerului Apărării Naționale și ale celorlalte structuri, fiind de 1.015.
Potrivit lui Dascălu, efectivele din teren ale MAI sunt de peste o mie, 752 dintre acestea fiind de la Jandarmerie. Totalul efectivelor, cu cele ale Ministerului Apărării Naționale și direcțiilor pentru drumuri, este de 4.085.
De asemenea, Dascălu a mai spus că trei elicoptere de la Inspectoratul General pentru Aviație și un elicopter SMURD sunt pregătite să intervină în caz de urgență în zonele în care persoanele au fost blocate în zăpadă. Secretarul de stat a precizat că cele trei elicoptere au fiecare o capacitate de transport de 15 persoane, însă, din cauza condițiilor meteo, raza de acțiune pe care acestea o pot acoperi este de 50-60 de kilometri în jurul Bucureștiului.
La ședința Comitetului pentru Situații de Urgență de la Ministerul Administrației și Internelor a participat și premierul Emil Boc.