Profesorul câmpulungean Mihai Botezat va intra din nou în ring la emisiunea „Dansez pentru tine” și va dansa pentru un elev din județul Suceava.
Deși inițial, pentru elevul Robert Migda de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava trebuia să danseze balerinul Bogdan Negrea, alături de cântăreața Cristina Rus, lucrurile au luat o turnură neașteptată, deoarece balerinul s-a accidentat la antrenamente.
În urma controlului medical pe care l-a făcut după accident, Bogdan a primit un verdict destul de dureros pentru un om ambițios care-și dorea să împlinească și el visul unui copil prin dans. El nu mai poate dansa în liga învingătorilor de la Pro Tv, pentru că are nevoie de repaus câteva săptămâni.
Mihai, la a doua participare Locul lui Bogdan Negrea va fi luat în ring de Mihai Botezat. Acesta este la a doua participare la “Dansez pentru tine”, după ce în sezonul trecut al show-lui acesta a dansat alături de Ioana Ginghină pentru a îndeplini visul elevilor săi de la Centrul Școlar din Câmpulung Moldovenesc de a învăța într-o școală nouă.
De data acesta, Mihai va dansa alături de Cristina Rus, pentru un alt sucevean, Robert Migda, un copil orfan, foarte talentat la muzică.
Robert Migda este orfan de la vârsta de 3 ani, dar asta nu l-a împiedicat să cânte muzică populară și să danseze cu ambiție, de anul acesta fiind și elev la Liceul de Artă din Suceava. El visează să-și poată ajuta bunicii, care fac multe sacrificii pentru el, să le îndulcească puțin bătrânețile.
Bogdan Negrea va fi cu sufletul alături de el și de Cristina și Mihai, pentru că acest vis este aproape la fel cu cel pe care și l-a împlinit el în urma participării la prima ediție a emisiunii “Dansez pentru tine”.
