Migrația de primăvară

Ca, pardon, cocorii își luară zborul (charter) cei mai harnici dintre pământenii meleagurilor noastre, pe deja clasicizatul traseu: mai întâi Italia, apoi Grecia (cu oferta de rezervă Cipru) și cu Turcia pe stand-by. Da’i vine rândul, nici o grijă, conform reclamei: zboa’ă, puiulu zboa’ă! Și uite-așa, ultra-hiper-macro-maxi transferatului Dică i se oferă o șansă în plus de a-și arăta dibăcia în derby-urile cu Vaslui, Iași și Pitești, conform unei scheme care și-a dovedit din plin eficiența în mai vechile cazuri Florentin Petre și Rădoi: cu cât stăteau mai mult (și mai hotărât!) în țară, cu atât le creștea prețul ipotetic pe piața transferurilor virtuale! Până când, probabil exasperați de atâta scandal la Nord de ei, făcură bulgăroii pasul cel mare și-l extraseră pe Pinguinul cu crampoane, măcar ca să crape de necaz alde Arsenal, Real, Milan și altele asemenea că n-au luat ele la preț de second-hand piticania cu valoare măcar de patrimoniu național dacă nu chiar universal… că așa fenomen, mai rar, coană Joițico! Revenind la Dică, dincolo de abilitatea sa de a înscrie goluri, chiar spectaculoase unele dintre ele, cred că principala „vină” a sa, din cauza căreia transferul nu s-a realizat, este nu prețul (care mi se pare rezonabil) ci originea. Adică, după ce te-ai fript cu ciorbele (sleite!) numite Adrian Ilie, Răducioiu ori cine știe mai cum, sufli și-n iaurtul Dică. Fiindcă, dacă nu o faci, riști să pățești asemenea echipei (foste, prezente și probabil viitoare!) lui Dică, Steaua, care s-a-nțepat zdravăn cu Carlos și, blestem?, acum și cu Andrey. Căruia, abia după ce i-a sărit piciorul, au aflat și noii lui patroni, îi mai fugise și-n 2004 și 2005! Iar dacă tot vorbeam de păreri, mamă ce s-ar mai călători și altele (alții), numai că ne revine mereu obsesiv zicerea lui Andone, aia cu fotbaliștii „vopsiți”, despre care nu ne îndoim că au auzit și alții, adică tocmai ăia la care, neîndoielnic, și-ar dori mulți să ajungă. Astfel încât pare infinit mai plauzibilă revenirea pe meleagurile natale (și prea darnice!) a unor Lobonț, Mitea, Contra, decât plecarea, pe orice sumă, cât de mică, și a altor panarame cu care am avut grijă să împânzim nevinovata Europă fotbalistică. Iar când ne bucurăm că suntem „comunitari” ar trebui să avem în vedere că tot așa li se spune și potăilor de la buncăr.