Poliția de Frontieră

Migranți din nordul Africii, reținuți la frontiera româno-ucraineană

Migranții reținuți la frontiera româno-ucraineană
Migranții reținuți la frontiera româno-ucraineană

Doi tineri, de origine africană, au fost reținuți de polițiștii de frontieră suceveni, la scurt timp după ce aceștia intraseră ilegal pe teritoriul României prin zona de munte a județului nostru. Potrivit celor afirmate de ofițerul pentru relații publice de la Poliția de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch-Serițan, la finele săptămânii trecute lucrătorii de la Sectorul Poliției de Frontieră (SPF) Brodina au organizat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale. În aceste condiții, în jurul orei 15.00, un echipaj al poliției de frontieră a depistat și reținut în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Falcău, doi cetățeni străini suspecți, de sex masculin. Deoarece nu vorbeau limba română și nu își justificau prezența în zonă au fost conduși la sediul Sectorului, unde cu ocazia verificărilor s-a constatat că unul dintre ei are vârsta de 25 de ani și este din Algeria, iar celălalt are 35 de ani și este originar din Tunisia.
Comisarul-șef Poroch-Serițan a precizat că se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat,iar conform procedurilor legale, cei doi cetățeni străini au fost predați Centrului Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil din municipiul Rădăuți.

Recomandări

Cum se aducea amfetamină ascunsă în chiloți, prin Vama Siret, sub directa coordonare a unui polițist de frontieră

”Vacanță” prelungită cu 30 de zile în arest pentru polițistul de frontieră acuzat că aducea droguri din Ucraina și le vindea la ”negru”