Poliția de Frontieră

Migranți din Africa de Vest, reținuți de lucrătorii de la graniță, la Straja

Trei tineri din Africa de Vest, reținuți de polițiștii de frontieră la Straja
Trei tineri din Africa de Vest, reținuți de polițiștii de frontieră la Straja

Trei tineri originari din Africa de Vest au fost reținuți, la finele săptămânii trecute, de polițiștii de frontieră suceveni, imediat după ce aceștia intraseră ilegal pe teritoriul țării noastre. Potrivit celor afirmate de ofițerul pentru relații publice de la Poliția de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch-Serițan, vinerea trecută, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră (SPF) Brodina a fost organizată o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale. În aceste condiții, în jurul orei 10.00, un echipaj care se afla în misiune a depistat și reținut în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Straja, trei cetățeni străini care nu vorbeau limba română și care nu își justificau prezența în zonă. Bărbații au fost duși la sediul Sectorului Brodina, unde în urma verificărilor s-a stabilit că doi provin din Coasta de Fildeș și unul din Guineea, și au vârste cuprinse între 17 și 23 de ani. Comisarul-șef Ilie Poroch-Serițan a precizat că se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar conform procedurilor legale cei trei cetățeni străini au fost predați luni, 16 septembrie, autorităților de frontieră ucrainene, în baza acordului de readmisie.

Recomandări