Miercuri se deschid două centre sociale pentru victimele violenței în familie și tineri defavorizați



La Gura Humorului se deschid miercuri două centre sociale, unul destinat victimelor violenței în familie, celălalt pentru tinerii aflați în situație de risc, care vor funcționa în clădirea vechiului Centru de plasament „George Sidorovici”. Femeile care sunt frecvent lovite de soți sau concubini, familiile marginalizate social, dar și copiii agresați de părinți vor putea să apeleze, începând de astăzi, la serviciile gratuite oferite de noul Centrul multifuncțional destinat victimelor violenței în familie, ce va fi deschis la Gura Humorului.
În noul centru multifuncțional de servicii sociale vor putea fi ocrotite, pentru început, 12 persoane, cărora li se vor oferi găzduire și îngrijire de bază. Aceste persoane, victime ale violenței în familie, vor beneficia de servicii specializate de asistență socială: recuperare și îngrijire, consiliere juridică, consiliere psihologică, în vederea adaptării la o viață activă pentru realizarea inserției sociale și profesionale, promovarea unor programe de reinserție socială, asistență medicală, inclusiv evaluare în cadrul serviciilor de medicină legală, toate aceste servicii fiind gratuite. Beneficiarii direcți ai centrului multifuncțional sunt persoane victime ale violenței în familie, împreună cu copiii acestora, cu domiciliul pe raza județului Suceava.