Miercuri începe Postul Nașterii Domnului

Miercuri începe Postul Nașterii Domnului
Miercuri începe Postul Nașterii Domnului

Postul Nașterii Domnului sau al Crăciunului începe miercuri, 15 noiembrie, și ține până duminică, 24 decembrie, inclusiv. Postul a fost rânduit pentru folosul duhovnicesc al omului, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. În această perioadă duhovnicească suntem chemați prin postire și pocăință la întâlnirea cu Hristos Care Se naște în peștera sărăcăcioasă a Betleemului pentru a lumina peștera întunecată de păcate a sufletului nostru. Această perioadă este una de pregătire nu numai trupească, ci mai ales sufletească, pentru a pătrunde în taina Nașterii Domnului, începutul mântuirii noastre.
Postul Nașterii Domnului ne amintește de postul îndelungat al patriarhilor și drepților din Vechiul Testament, în așteptarea venirii lui Mesia-Izbăvitorul. După unii tâlcuitori ai cultului ortodox, prin durata lui de 40 de zile, acest post ne aduce aminte și de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, Decalogul (cele 10 porunci), scris pe lespezile de piatră numite Tablele Legii.
Ca vechime acest post datează din secolele IV-V, iar ca formă actuală îl avem uniformizat de Sinodul local din Constantinopol din anul 1166. Pe întreaga durată a Postului Nașterii Domnului nu se consumă carne, produse lactate și ouă. Este însă dezlegare la pește în anumite zile. Anul acesta zilele în care se face dezlegare la pește, vin și untdelemn sunt: 21, 23, 25, 26, 30 noiembrie și 2, 3, 4, 5, 6, 7, 9, 10, 12, 16, 17, 18 decembrie.
Postul Crăciunului este un timp al bucuriei duhovnicești, în care un loc aparte îl ocupă colindele noastre tradiționale, ce ne vestesc Nașterea Domnului. La capătul acestei perioade de desăvârșire prin post și rugăciune ne așteaptă bucuria Darului pe care ni-L face Dumnezeu Tatăl, Care Îl dăruiește lumii pe Dumnezeu Fiul, Domnul nostru Iisus Hristos, Care Se naște pentru mântuirea noastră.
(Ziarul Lumina)

Recomandări

Duminica Sfintei Cruci a fost plinită cu Taina Sfântului Maslu de obște, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

Lecție vie de slujire – Vizita elevilor jandarmi la Centrul filantropic și de întrajutorare creștină „Acoperământul Maicii Domnului” de la Mănăstirea Bogdănești

Duminica Ortodoxiei la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, locaș al cinstitelor moaște ale Sfântului Ioan cel Nou