Miercuri este sărbătoarea Schimbarea la Față a Domnului

Fiindcă Hristos vorbise ucenicilor despre moartea și patimile la care urma să fie dat, iar aceștia erau înfricoșați, Mântuitorul i-a luat deoparte pe trei dintre ei, vrând să le arate care este slava cu care va veni să judece lumea.
Prezența alături de Domnul, pe Muntele Tabor, a lui Ilie și Moise vine să confirme ucenicilor și tuturor creștinilor că El este Stăpânul vieții și al morții. Schimbarea la Față a Mântuitorului este, pentru Biserica creștină, praznicul bucuriei și încrederii în biruința lui Dumnezeu asupra păcatului și transfigurării firii umane căzute.
Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?
Schimbarea la Față, sărbătoare care are loc pe 6 august (zi în care este dezlegare la pește), ne spune cine a fost cu adevărat Hristos și cum vom fi în veșnicie dacă credem cu tărie cuvintelor Lui. Cu doar un capitol înainte de episodul Schimbării la Față prins în Evanghelii, Hristos adresa ucenicilor Săi două întrebări: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? Dar voi cine ziceți că sunt?“. Se punea, așadar, problema identității. Domnul voia ca apostolii Lui să cunoască cu adevărat pe cine au în față, cui urmează și cui își vor dedica viața. Mărturiei lui Petru: „Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu“ i se contrapune gestul ulterior al lui Mesia, de transfigurare pe Tabor, care vine să întărească cuvintele pescarului din Galileea și să arate cine este cu adevărat Cel trimis de Tatăl.
Momentul de pe Tabor îi vizează în primul rând pe ucenici
Deși scena Schimbării la Față are ca personaj central Persoana lui Hristos, pentru că El apare transfigurat înaintea ucenicilor martori, totuși minunea vizează în primul rând pe ucenici. Acest fapt este evidențiat de primele versete din capitolul al XVII-lea al Evangheliei după Matei, unde se spune că „după șase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și S-a dus într-un munte înalt (…) și S-a schimbat la față înaintea lor“. De altfel, și vocea Tatălui are ca adresant nu pe Hristos, ca la Botez, unde adresarea este la persoana a II-a singular: „Tu ești Fiul Meu Cel iubit întru care am binevoit“, ci pe ucenici, prin persoana a II-a plural: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru care am binevoit; pe acesta să-L ascultați“.
Între scenele importante din Evanghelii care ne descoperă dumnezeirea lui Hristos, trei ar fi mai grăitoare. Este vorba mai întâi despre momentul de la Iordan, când glasul Tatălui din ceruri și prezența Duhului Sfânt confirmă faptul că Cel care Se boteza prin mâna lui Ioan era cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, Mesia Cel vestit de prooroci. Apoi, în centrul Evangheliei, avem episodul Schimbării la Față pe Muntele Taborului, când Însuși Hristos Se revelează ochilor ucenicilor Săi, arătându-le lor și celor care vor crede mărturiei apostolilor adevărata slavă dumnezeiască, de care și ei se vor împărtăși în veacul viitor. Ultima secvență ar fi mărturia sutașului, care după moartea lui Hristos pe Cruce spune cu tărie: „Acesta, cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu a fost“.
Dacă Epifania de la Botez este o certificare venită din sânul Treimii, iar glasul sutașului este recunoașterea dumnezeirii venită din partea unui om, Schimbarea la Față este momentul în care Mântuitorul lumii Își descoperă Chipul Său copleșit de slava necreată. Ne-am fi așteptat ca, la Învierea lui Hristos, cea mai elocventă dovadă a dumnezeirii lui Mesia, să fi existat măcar un martor de față. Dar Scripturile păstrează tăcerea în această privință. Nici Hristos nu spune vreun cuvânt despre scularea Sa din morți. Schimbarea la Față rămâne momentul fundamental în care ucenicii iau contact cu starea dumnezeiască la care omul este destinat să ajungă prin păzirea poruncilor evanghelice.
(sursa: Ziarul Lumina)