Prima zi

Mieii scoși la vânzare în Piața Mare din Suceava s-au vândut neașteptat de repede

Ieri, la prânz, în hala amenajată în Piața Mare mai era la vânzare doar un miel
Ieri, la prânz, în hala amenajată în Piața Mare mai era la vânzare doar un miel

Mieii de Paște scoși la vânzare în hala special amenajată a Pieței Mari din centrul Sucevei, singura locație de acest gen autorizată din municipiul reședință de județ, au avut căutare încă din prima zi în care au fost comercializați. Ieri, la ora 12.00, în hală mai era la vânzare un singur miel, al unei crescătoare din Pătrăuți, Elena Șuiu. Femeia a mărturisit că vânzarea a fost destul de bună pentru prima zi, iar în următoarele zile crescătorii vor veni cu mai multe animale la vânzare. Prețul este același ca anul trecut, 25 de lei pe kilogram, iar cei mai mulți miei care s-au vândut ieri aveau cel puțin 10 kilograme. Crescătorii au fost dispuși să mai negocieze maximum 2-3 lei la kilogram, a precizat Elena Șuiu.
Doctorul Vasile Semeniuc, purtătorul de cuvânt al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava, a precizat că există doar trei centre de sacrificare provizorii avizate, de unde se pot vinde miei, cel din Piața Mare a municipiului Suceava, unul la Pătrăuți și unul la Verești. El a arătat că mieii sacrificați la aceste centre de sacrificare provizorii trebuie să aibă o ștampilă rotundă, ștampilă care se aplică după ce medicii veterinari se asigură că au fost respectate condițiile de igienă la sacrificare și verifică documentele de proveniență a animalelor. Ceilalți miei trebuie sacrificați la abatoarele cu ștampilă ovală, cele care au dreptul la comerț intracomunitar.
„Recomandăm cumpărătorilor să achiziționeze miei doar din locațiile autorizate, pentru care există garanția respectării normelor sanitar-veterinare. Doar în acest fel consumatorii se pot proteja de riscurile care pot apărea în cazul celor care fac comerț ilegal cu miei”, a declarat Vasile Semeniuc.

Mieii scoși la vânzare în Piața Mare din Suceava s-au vândut neașteptat de repede
Mieii scoși la vânzare în Piața Mare din Suceava s-au vândut neașteptat de repede
Ieri, la prânz, în hala amenajată în Piața Mare mai era la vânzare doar un miel
Ieri, la prânz, în hala amenajată în Piața Mare mai era la vânzare doar un miel

Recomandări

Semnal de încurajare pentru centre temporare de sacrificare a mieilor, care oferă avantaje și crescătorilor, și cumpărătorilor

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava