Modificare legislativă

Mieii de Paște pot fi sacrificați din acest an doar în abatoare



Sacrificarea mieilor de Paște nu se va mai face în centre de tăiere provizorii, avizate de Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava, ci doar în abatoare.
Doctorul Vasile Semeniuc, purtătorul de cuvânt al DSVSA Suceava, a explicat că derogările care se făceau în anii precedenți nu mai sunt posibile. Astfel, orice crescător care va dori să vândă miei în piețe și în alte puncte autorizate va trebui să aducă dovada că animalul a fost sacrificat într-un abator, conform normelor sanitar-veterinare. Legea se aplică și în cazul tăierilor care se vor face direct la stâne, însă aici modul în care se face sacrificarea este mult mai greu de monitorizat și verificat.
Sanitar-veterinarii spun că prin această prevedere se urmărește ca un cumpărător de bună-credință, care achiziționează un miel dintr-un punct autorizat, să aibă toate garanțiile că au fost respectate normele sanitar-veterinare, iar animalul este sănătos.
Punctele de tăiere temporare nu mai sunt acceptate deoarece normele de igienă nu erau respectate întocmai. De asemenea, nu erau respectate condițiile pentru protecția animalelor, mai exact mieii nu erau asomați, așa cum cer prevederile Uniunii Europene, ci erau tăiați tradițional.



Recomandări

Una dintre cele mai triste zile ale medicului veterinar: Statul nu are bani pentru acțiunile obligatorii privind siguranța alimentară

11 atacuri ale animalelor sălbatice, de la începutul anului. Îndemn la precauție cu grătarele de 1 Mai, în zona de munte a județului

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava