Microbuz cu 11 moldoveni, în drum spre Germania, răsturnat la Ilișești

Un microbuz care circula din Republica Moldova spre Germania a fost implicat într-un accident rutier, vineri noapte, în jurul orei 23.30, pe DN 17, între Ilișești și Păltinoasa. Alarma a fost majoră, având în vedere că s-a anunțat că în microbuz se aflau 11 persoane. Din fericire, consecințele au fost relativ minore, rezultând doar doi răniți.

Din cercetările polițiștilor s-a stabilit că un cetățean moldovean, în vârstă de 35 de ani, în timp ce conducea ansamblul de vehicule format dintr-un microbuz Mercedes Benz, înmatriculat în Polonia, care tracta și o remorcă, având direcția de deplasare dinspre Ilișești spre Păltinoasa, având traseul Rep. Moldova – Germania, la o curbă spre dreapta, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra microbuzului.

Vehiculul a părăsit partea carosabilă, pătrunzând pe acostament, a lovit un cap de pod aflat pe marginea părții carosabile, după care s-a răsturnat pe partea stângă în șanțul betonat de pe marginea DN17 iar remorca mai în față, în același șanț.

Echipajele medicale au constatat că din totalul de 11 persoane implicate, două acuză leziuni.

Un bărbat și o femeie au fost transportați la Spitalul Județean, cu plăgi, contuzii, unul dintre pacienți și cu traumatism cranian minor.

Șoferul nu era băut.

Intervenția la fața locului a fost asigurată cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD de la ISU Suceava și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

Microbuz cu 11 moldoveni, în drum spre Germania, răsturnat la Ilișești
Microbuz cu 11 moldoveni, în drum spre Germania, răsturnat la Ilișești
Microbuz cu 11 moldoveni, în drum spre Germania, răsturnat la Ilișești
Microbuz cu 11 moldoveni, în drum spre Germania, răsturnat la Ilișești
Microbuz cu 11 moldoveni, în drum spre Germania, răsturnat la Ilișești
Microbuz cu 11 moldoveni, în drum spre Germania, răsturnat la Ilișești
Microbuz cu 11 moldoveni, în drum spre Germania, răsturnat la Ilișești
Microbuz cu 11 moldoveni, în drum spre Germania, răsturnat la Ilișești

Recomandări

Un mort și trei răniți grav într-un nou accident provocat de graba și inconștiența șoferilor de vehicule grele

Un mort și trei răniți după ce un microbuz a fost ciocnit frontal de un tir, între Stroiești și Ilișești

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni severe

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni importante

Trei șoferi băuți, prinși după urmăriri în trafic, în aceeași noapte. Unul dintre fugari s-a răsturnat în timp ce fugea de două echipaje de poliție