Mickey Rourke, în rolul tatălui lui Conan Barbarul



Mickey Rourke negociază cu producătorii de la Hollywood pentru a interpreta rolul tatălui lui Conan, personajul principal din franciza SF cu același nume care l-a făcut pe Arnold Schwarzenegger să devină un star, informează Reuters.
Produs de studiourile Lionsgate, filmul va prezenta povestea luptătorului barbar Conan, interpretat de Jason Momoa, care pornește la luptă pentru a răzbuna masacrarea tribului din care a făcut parte și moartea tatălui său, Corin.
Filmările vor debuta în Bulgaria în luna martie. Regizorul peliculei este Marcus Nispel, cunoscut pentru regia filmului „Vineri 13”.
Mickey Rourke a profitat din plin de pe urma nominalizării sale la Oscar în 2009 pentru rolul din „The Wrestler/ Luptătorul”, la fel cum a făcut și John Travolta, după nominalizarea primită pentru prestația lui din „Pulp Fiction”. Mickey Rouke a jucat după acel rol în multe filme, aparținând unor genuri diferite, pendulând între registrul elitist („Passion Play” cu Bill Murray și Megan Fox) la cel mai puțin intelectual („The Expendables” cu numeroase staruri din filmele de acțiune din anii ’80) ajungând și pe afișul unor filme cu mare succes comercial („Iron Man 2”).
Arnold Schwarzenegger a interpretat rolul Conan în două dintre filmele acestei francize – „Conan Barbarul” (1982) și „Conan distrugătorul” (1984).
Înainte de anii ’90, când cariera lui a intrat într-un con de umbră, Mickey Rourke a devenit celebru pentru interpretarea unor roluri de rebel, precum cele din filmele „Golanii/ Rumble Fish” (1983), „9 săptămâni și jumătate” (1986), „Înger și demon” (1987) și „Stâlp de cafenea/ Barfly” (1987), inspirat din romanul omonim al lui Charles Bukowski.