Clubul copiilor și elevilor din Fălticeni a găzduit duminică, 16 mai, etapa județeană a șahiștilor care activează în cadrul acestor cluburi. Au participat 60 de jucători, fiecare club fiind reprezentat de câte un elev și o elevă, la fiecare categorie de vârstă. Cupa, oferită de către Direcția Județeană de Sport a revenit reprezentativei din Câmpulung Moldovenesc, antrenată de maestrul sportului Mihai Burduja și prof. Constantin Buliga. Echipa a realizat în final 38,5 p. fiind formată din elevii Vasile Tofan (2 p), Ștefana Oblezniuc (3 p), Bogdan Rusu (2 p), Vlad Ungureanu (3 p), toți cinci de la Școala Generală Nr. 3, Cosmina Țuțuianu (3 p), Luciana Tcaciuc (4 p), Georgiana Tcaciuc (4 p), Școala Generală Nr. 4, Vasile Țâmpău (3 p), Școala Generală Nr. 1, Mihai Sbiera (3 p), Colegiul „Dragoș Vodă”, Ioana Oblezniuc (4 p), Mirel Alexa (3,5 p) și Mihaela Popescu (4 p), ultimii trei de la Colegiul Militar „Ștefan cel Mare”. Câmpulungenilor le-a urmat în clasament șahiștii de la Palatul Copiilor din Suceava cu 32 p, cei din Vatra Dornei cu 29,5 p, locul IV fiind ocupat de Fălticeni cu 10,5 p, iar locul V le-a revenit jucătorilor din Gura Humorului cu 6,5 p. Pe echipe , la băieți, a câștigat formația Sucevei, urmată de cea din Câmpulung și Vatra Dornei. La fete câmpulungencele s-au clasat detașat pe primul loc, urmate de Vatra Dornei și de Suceava. La individual, locul I a revenit următorilor jucători: Categoria până-n opt ani: Cosmina Țuțuianu (Câmpulung Moldovenesc), Daria Bârleanu (Fălticeni) și Maria Druiu (Vatra Dornei), fiecare realizând câte 3 p; Alexandru Mirăuță (Suceava).
Categoria 10 ani: Andreea Alupei (Vatra Dornei) și Matei Senciuc (Suceava).
Categoria 12 ani: Luciana Tcaciuc (Câmpulung Moldovenesc) și Florin Manghiuc (Suceava).
Categoria 14 ani: Georgiana Tcaciuc (Câmpulung Moldovenesc) și Marius Mirăuță (Suceava).
Categoria 16 ani: Ioan Oblezniuc (Câmpulung Moldovenesc) și Sebastian Pavel (Suceava).
Categoria 18 ani: Mihaela Popescu (Câmpulung Moldovenesc), iar la băieți Mirel Alexa și Andrei Avramia (Suceava) au realizat același număr de puncte (3,5). Ocupanții locurilor întâi s-au calificat pentru faza națională. O notă proastă pentru Inspectoratul Școlar Județean, organizatorul de drept al competiției, prevăzută în calendarul competițional, care nu s-a ostenit să asigure măcar diplomele pentru învingători, ca să nu mai vorbim de premii care au lipsit cu desăvârșire, spre tristețea tuturor copiilor.