La City Gallery

„Micii Picasso”, pe aripile creativității

„Micii Picasso” au întâmpinat 1 Iunie printr-o expoziție etalată la City Gallery

„Micii Picasso”, învățăceii din atelierul artistei plastice Pușa Pîslaru, au întâmpinat, ca în fiecare an, Ziua Internațională a Copilului printr-o expoziție etalată la City Gallery, din incinta Shopping City Suceava.
Simfonia cromatică, la care participă 59 de „Mici Picasso”, reunește 131 de lucrări de pictură
Simfonia cromatică, la care participă 59 de „Mici Picasso”, reunește, în cadrul celei de-a XI-a ediții a expoziției anuale, 131 de lucrări de pictură, creații care circumscriu universul copilăriei.
După expoziția cu genericul „Armonii imaginare”, prin care artista plastică Lucia Pușcașu și 26 de elevi de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava au ocupat, în luna mai, Galeria de Artă „Ion Irimescu” din municipiul Suceava, și după vernisajul expoziției elevilor de la școala de Arte „Ion Irimescu” Suceava, din clasele coordonate de profesorii Viorica Moruz și Dumitru Rusu, din incinta Centrului pentru Susținerea Tradițiilor Bucovinene, iată că încă o „armată” de copii „invadează” un spațiu de expunere pentru a-și prezenta lucrările în fața publicului.
„În lumea copilăriei imaginația poate depăși orice limită”
De data aceasta, pentru a evita emoțiile care o copleșesc la vernisarea expoziției, Pușa Pîslaru a încredințat prezentarea învățăceilor săi, așa că două curajoase comentatoare, Ioana Papuc și Ana Maria Golea, și-au luat rolul în serios și au prezentat expoziția.
Subliniind faptul că atelierul Pușei Pîslaru este locul în care „Micii Picasso” se simt foarte bine, asimilând „idei din izvorul nesecat de inspirație” al artistei, Ioana Papuc a spus că „în lumea copilăriei, pe care au ilustrat-o în lucrările lor, „imaginația poate depăși orice limită”.
Arta, așa cum a remarcat Ana Maria Golea, „este cea mai accesibilă formă de exprimare”, arta vindecă sufletul, iar dacă până și elefanții pot picta (așa cum a văzut ea într-un documentar), atunci copiii trebuie să se exprime artistic, să se urce pe „aripile creativității”.
„Pentru mine copiii sunt niște îngeri”
Mulțumită de prezentare, Pușa Pîslaru, care a răsuflat ușurată pentru că grupul „Micii Picasso” are propriii săi comentatori, a anunțat public că cele două eleve vor prezenta și expoziția următoare.
„Pentru mine copiii sunt niște îngeri”, a spus ea, adăugând că micii artiști cu care lucrează sunt „bine educați, talentați și creativi”. De aceea, pentru munca depusă și pentru seriozitatea cu care s-au prezentat la vernisaj, copiii trebuie răsplătiți.
Iar răsplata a constat în diplome de participare conferite pentru toți expozanții de către dr. Monica Terteliu, de la „Centrul de Pediatrie Aramis Suceava”, și, pentru un număr de 22 de copii, s-au acordat diplome din partea Asociației „Artă și Umanitate” (care stimulează tinerii talentați și merituoși), condusă de artista plastică Lucia Pușcașu.

Recomandări

„Bazar”, expoziția artistului vizual Mihai Varzari, ne propune și câteva teme de reflecție privind relația dintre oameni și obiecte, reflectarea sinelui

Vernisaj expozițional de caricatură sub semnătura Radu Bercea, în cadrul Festivalului Internațional „Umor la Gura Humorului”