Handbal juniori

Micii handbaliști de la LPS Suceava, locul cinci la nivel național



Echipa de minihandbal a LPS Suceava a obținut un rezultat onorant în competiția finală
Echipa de minihandbal a LPS Suceava a obținut un rezultat onorant în competiția finală

Municipiul Turda a găzduit la finalul săptămânii trecute turneul final al Campionatului Național de handbal masculin pentru juniori IV. Printre cele 12 finaliste s-a regăsit echipa Liceului cu Program Sportiv din Suceava pregătită de profesorul Răzvan Bernicu, care a făcut parte din grupa a II-a alături de formațiile Universitatea Transilvania Cluj, Progresul Băilești, Viitorul Pitești, CSȘ 3 Steaua București și Unirea Sânnicolaul Mare.
În faza grupelor, sucevenii au obținut trei victorii, 20-8 cu CSS 3 Steaua București, 19-15 cu Unirea Sânnicolaul Mare, 21-5 cu Viitorul Pitești și două înfrângeri, 17-18 cu Universitatea Transilvania Cluj și 12-15 cu Progresul Băilești, rezultate în urma cărora s-au situat pe poziția a treia în grupa din care au făcut parte. Această clasare le-a dat posibilitatea handbaliștilor noștri să lupte pentru locurile 5-6 la nivel național cu formația Constelația Giurgiu. Partida a fost dominată clar de sportivii de LPS Suceava, care s-au impus la final cu scorul de 20-11.
„Ne-am comportat onorabil la turneul final de la Turda, însă puteam ajunge mult mai sus dacă am fi avut și un dram de noroc. În confruntarea cu Universitatea Transilvania Cluj, formație care avea să cucerească titlul de campioană, scorul era egal cu două minute înainte de final, însă am pierdut în extremis, după ce am ratat și o lovitură de la 7 metri și o aruncare de pe semicerc în ultimele secunde de joc. Cel de-al doilea eșec din grupe, cu Progresul Băilești, a venit pe fondul unei prestații mai slabe a portarilor noștri, ca să nu mai spun că, din cauza unei accidentări, n-am putut conta nici pe pivot. Așa s-a scris istoria acestei competiții și nu-mi rămâne decât să-mi felicit elevii pentru modul în care s-au comportat în acest sezon”, a declarat Răzvan Bernicu.
La finalul turneului de la Turda, delegația suceveană a mai avut un motiv de satisfacție, acela că sportivul Bogdan Cozorici a cucerit titlul de golgeter al competiției, cu 54 de reușite.
Din echipa LPS Suceava au făcut parte jucătorii: Florin Mihăescu, Denis Căunic, Cosmin Floare, Ciprian Antoneac, Emanuel Muntean, Robert Chirilă, Mihnea Bejan, Bogdan Cozorici, Ovidiu Cozorici, Ioan Muntean, Robert Alupoaie, Claudiu Lăzurcă, Lucian Rusu și Vlad Niculică.