– Inspectorii sanitar – veterinari au evacuat în week-end 20 de comercianți de pe pârtia cu pricina
Inspectorii sanitar – veterinari au evacuat în week –end de pe pârtia de ski de la vatra Dornei 20 de comercianți ce vindeau mici și produse din carne, la tarabe improvizate, în condiții improprii, participanților de la Serbările Iernii. Printre tarabagii, inspectorul veterinar de la Vatra Dornei a găsit duminică o persoană care vindea mici preparați din carne expirată. Bărbatul a devenit violent în momentul în care a fost luat la întrebări și profitând de faptul că inspectorul sanitar – veterinar era o femeie a încercat să o intimideze pe aceasta, agresând-o verbal și amenințând-o cu moartea.
În replică la solicitarea organului de control de a prezenta documentele, tarabagiul i-a spus inspectoarei Boca Felicia că toarnă benzină pe ea și îi dă foc. A fost nevoie de intervenția jandarmilor pentru ca bărbatul să fie calmat.
Inspectorii Direcției Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava au descins ulterior la restaurantul pe care comerciantul de pe pârtie îl are la Suceava și au depistat acolo mai multe nereguli. Cei doi inspectori, Vasile Semeniuc și Dănuț Corneanu au fost întâmpinați de patronul restaurantului cu dispreț, acesta devenind violent când i s-a atras atenția că unitatea de alimentație publică nu respectă normele în vigoare. Conform celor declarate de către directorul DVSA Suceava, doctor Petrea Dulgheru, restaurantul din Burdujeni ce aparține SC INSTAR SRL funcționează în condiții insalubre și nu respectă circuitele, în sensul că după servire, vasele sunt scoase din unitate și duse la spălat prin curte, fapt ce contravine normelor sanitar – veterinare.
Cu toate aceste nereguli, patronul unității a sfidat pur și simplu organele de control, amenințând că inspectorii vor fi „executați” și că nu se teme de amenzi pentru că are relații. Mai mult, bărbatul a refuzat să prezinte documentele solicitate de inspectorii sanitar – veterinari.
Directorul DVAS Suceava a precizat că se va depune plângere la Poliție împotriva patronului INSTAR pentru amenințările aduse personalului direcției.
Bărbatul a fost amendat cu 80 milioane de lei, pentru punerea în consum a pastei de mici expirate și pentru nerespectarea condițiilor igienico – sanitare, iar restaurantul din Burdujeni a fost închis temporar.
Petrea Dulgheru a precizat că la Serbările Iernii și la manifestările ce urmează a se organiza la Câmpulung Moldovenesc nu se va permite comerțul cu mici în condiții improprii. Persoanele care doresc să vândă aceste produse trebuie să aibă rulote speciale, apă, frigidere, aragaz și halate.





