Dezastru

Mica afacere și casa unei familii, distruse de un incendiu violent



Un incendiu foarte puternic a distrus în mare parte gospodăria unei familii din satului Voievodeasa, comuna Sucevița, flăcările mistuind mare parte din locuință, dar și un magazin al proprietarei. Focul a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, pompierii fiind anunțați în jurul orei 1.30.
La fața locului, la gospodăria Rodicăi Hapiuc, s-au deplasat pompierii de la Detașamentul Rădăuți. Aceștia au găsit un incendiu deja extins.
Plutonierul major Dan Moroșanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, a precizat că „la sosirea echipajului de intervenție ardeau un magazin construit din lemn, depozitul de furaje, o magazie de lemne și acoperișul locuinței, pe o suprafață totală de aproximativ 150 mp”.
Incendiul a pornit din interiorul magazinului mixt, construit din lemn, iar de aici s-a extins mai departe. Fiind noapte, focul a fost sesizat destul de târziu și, în plus, s-a propagat cu repeziciune pentru că majoritatea structurilor erau din lemn.
Magazinul, depozitul de furaje, adăpostul de animale, o magazie din lemn, 70 de mp din acoperișul locuinței, lemne de foc, cherestea, produse alimentare și aparatură electrocasnică, toate au fost mistuite de flăcări sau au fost deteriorate.
Pompierii au stabilit că incendiul a pornit de la o sobă improvizată din interiorul magazinului. În timpul nopții, în interiorul acesteia focul a ars mocnit și, prin efect termic, structura din lemn s-a aprins.



Recomandări

Prima casă finalizată și predată la cheie unei familii de pensionari din Broșteni, căreia apele i-au luat totul

Prima casă finalizată și predată la cheie unei familii de pensionari din Broșteni, căreia apele i-au luat totul
Prima casă finalizată și predată la cheie unei familii de pensionari din Broșteni, căreia apele i-au luat totul