Să vezi și să nu crezi!

Mi-e dor de Tarom!



De Tarom-ul de odinioară. Unde-s zăpezile de altădată? Compania noastră de transporturi aeriene (de stat) a ajuns să fie depășită, la ea acasă, de operatorul maghiar privat Wizz Air, care a ajuns la cota de 31% din totalul zborurilor efectuate, în vreme ce TAROM a rămas la 22%! Adevărată vrie! Cum și de ce, e-o poveste încâlcită, temeinic înscrisă în trendul românesc al compromiterii celor ce s-au izbutit cândva. Compania care, din 1974, zbura la New York, Bangkok și Beijing și care a operat curse către Montreal, Calcutta și Sydney (Canada, India, Australia) s-a ghemuit în Europa și abia mai suflă, copleșită de pierderile financiare, de dotarea subțire și de managementul cronic contestat. Zbor cu TAROM din 1958. Avioanele rusești din dotare făcuseră războiul ca bombardiere medii. Bătrânele LI-2, cu 18 locuri și cu roată fixă în coadă, aterizau și decolau, la Iași, de pe un tăpșan cu troscot, netezit în fiece dimineață pentru dregerea stricăciunilor izbutite de cârtițe. „Terminalul” funcționa în căscioara meteorologilor, cu WC-ul în vie, după colțul casei. Dar, din an în an, Compania creștea ca voinicul din poveste. Am în față ultimul „Orar timetable” al unui TAROM la apogeu. Într-o singură zi din iarna lui 1989-1990 (iarna – deci, orar redus), duminica se pleca de la București spre Belgrad, Copenhaga, Moscova, Londra, Paris, Viena, Frankfurt, Roma, Tel Aviv, Zürich, Amsterdam, Atena, Larnaca, Cairo, Kuwait, Karachi, Beijing (era singura companie care traversa masivul Himalaya), Bangkok. Printre destinațiile celorlalte zile ale săptămânii: Abu Dhabi (două zboruri pe săptămână), Aman, Bagdad, Tripoli, Damasc, Lisabona, Casablanca, New York, Tripoli și mai toate capitalele europene. Flota Companiei, poate prea pestriță, dar îndestulătoare (AN-24,TU-154, BAC 14 și BAC 15, IL 18, IL-62, IL-62M, Boeing 707) asigura rute și frecvențe de nevisat acum. Probabil că (cifrele nu se dădeau publicității) lucra în pierdere și până în 1990. Cu onorabilă subvenționare, TAROM fiind considerat prețios vector al afirmării României în lume. Subvenționat este și acum, cu precizarea că, prin 2006, TAROM izbutea un oarecare profit, într-un an în care opera cu doar 20 avioane (acum are 21 și e în pierdere). Cum se vede, nu numaidecât numărul de aeronave, important, desigur, ar fi singurul decisiv în performanțele Companiei. Contează și vârsta aparatelor de zbor (media la TAROM: 14 ani), numai că un avion, tânăr sau bătrân, ori zboară, ori nu zboară, neexistând diminuări de capacitate ori restricționări ale vitezei în funcție de adunarea anilor de folosință. Cu adevărat decisiv rămâne indicele de utilizare: 68% la TAROM, 86% la Wizz Air – cifra evidențiind în bună măsură calitatea managementului. Pe care-l deplâng, într-o scrisoare adresată managerului de atunci, Heinzmann, un grup cuprinzând cei mai vechi și mai experimentați piloți ai TAROM: „Suntem singura companie care zboară cu avioanele goale și vrem să știm de ce (…) avioanele stau la sol din pricina întreținerii deficitare și nu se ia nici o măsură, vrem să știm de ce”. Măsura a fost, probabil, înlăturarea belgianului Heinzmann (colac peste pupăză, Curtea de Conturi a constatat efectuarea de cheltuieli nelegale și nerespectări ale reglementărilor, iar „principiile contabile utilizate nu au fost adecvate situației reale a Companiei”). Bine, se va spune, ce a fost, a fost. Din 2007, avioanele românești zboară în pierdere, iar directorii (Plaveti: 5.400 de euro salariu lunar) se vântură unul după celălalt – 4 într-un an! Actualul, Davideanu, numit în februarie, a condus (tot în pierdere!) Societatea Electrica Serv și Societatea Națională a Lignitului (?); anunță că iubește TAROM-ul și are gânduri mari. Cu mize, deocamdată, mici: vor fi aduse două noi aparate, dar nu cumpărate, ci închiriate (leasing). Cert este că TAROM a rămas singurul competitor care nu a înregistrat creștere reală în 2016, Wizz Air depășindu-l în forță. Piloții continuă să-și ia unul câte unul zborul către alte firme aviatice, cu regretul (citez din amintita scrisoare) că „o fostă mare Companie aeriană, bine cunoscută în întreaga lume pentru piloții ei performanți și îndemânateci, pentru avioanele moderne, pentru stewardesele frumoase…” a ajuns cum a ajuns. Ce să faci, avioanele au împlinit 14 ani și tot 14 ani s-au adăugat vârstei însoțitoarelor de bord… Companie simbol pentru România, TAROM ar merita o soartă mai bună.



Recomandări

Administrația județeană vrea ca turismul în județul Suceava să fie „un motor pentru dezvoltarea comunităților locale”

Administrația județeană vrea ca turismul în județul Suceava să fie „un motor pentru dezvoltarea comunităților locale”
Administrația județeană vrea ca turismul în județul Suceava să fie „un motor pentru dezvoltarea comunităților locale”