MFE:Dialogul cu CE pentru Acordul de Parteneriat se derulează printr-un schimb constructiv de opinii



Ministerul Fondurilor Europene (MFE) susține că dialogul informal pe care îl poartă autoritățile române cu Comisia Europeană pentru elaborarea Acordului de Parteneriat pentru 2014-2020 „se derulează printr-un schimb constructiv de opinii, conform calendarului agreat de comun acord cu Comisia”.
MFE menționează, într-un comunicat remis joi agenției MEDIAFAX, că proiectul Acordului de Parteneriat transmis CE pe 6 iunie și supus în aceeași zi dezbaterii publice „nu putea fi unul aproape definitivat”.
Comisia Europeană a atenționat Guvernul, potrivit unui document oficial obținut de MEDIAFAX, că proiectul Acordului de Parteneriat transmis către Bruxelles, care va reglementa modul de utilizare a banilor comunitari pentru 2014-2020, este incoerent și fără priorități clare, solicitând ca documentul să fie refăcut „peste vară”, până în luna septembrie.
Avertismentul a fost notat de către reprezentanța permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, care i-a atenționat mai departe pe reprezentanții Guvernului de la București că o eventuală respingere a acestui proiect de către Comisia Europeană, în urma consultărilor inter-servicii care vor avea loc, riscă să conducă la întârzieri în adoptarea viitoarelor programe operaționale și în implementarea lor chiar de la începutul anului viitor, fapt ce ar crea noi probleme în absorbția fondurilor europene.
„Documentul s-a dorit a fi un prim punct de plecare în construirea dialogului cu Comisia și demararea negocierilor informale, astfel încât autoritățile române să primească încă din stadiu incipient recomandările și orientările Comisiei. Reprezentanții Comisiei Europene au apreciat public transmiterea din timp a primelor propuneri cu privire la Acordul de Parteneriat”, se arată în comunicatul MFE.
Acesta citează și o declarație recentă a purtătorului de cuvânt al comisarului european pentru politică europeană, Johannes Hahn, care afirma că majoritatea statelor membre și inclusiv România au transmis „relativ devreme” drafturile acordurilor de parteneriat cu CE.
MFE menționează că „regulamentele pentru perioada 2014-2020 sunt încă în plin proces de negociere, existând încă unele aspecte asupra cărora nu au fost luate încă decizii finale la nivel european: condiționalitățile ex-ante, alocări financiare la nivel de fond / alte inițiative comunitare”.
„Pe de altă parte, la momentul respectiv (6 iunie), documentul nu putea să prezinte o viziune strategică integrată, având în vedere faptul că toate strategiile sectoriale 2014-2020 sunt încă în curs de elaborare. Documentul a fost realizat pe baza analizelor socio-economice elaborate la nivelul ministerelor de linie și a primelor concluzii legate de prioritățile strategice sectoriale”, arată MFE.
Conform Ministerului Fondurilor Europene, „principala observație din partea Comisiei Europene a vizat faptul că documentul nu este structurat astfel încât să susțină integrat un număr redus de obiective strategice, eventual în conformitate cu Documentul de Poziție al Comisiei”, dar „această viziune urmează a fi definită pe baza primelor proiecte ale strategiilor sectoriale 2014-2020 și luând în considerare toate recomandările anterioare ale Comisiei în cadrul dialogului informal”.
„În ceea ce privește prima propunere de alocări financiare prezentată în document, trebuie menționat faptul că aceasta reflectă o schimbare față de abordarea 2007-2013, mai ales în ceea ce privește Programul Operațional Regional, care va implementa un număr mai mare de tipuri de intervenții față de perioada curentă”, susține MFE.
La nivel regional vor fi alocate sume mai mari pentru creșterea competitivității mediului de afaceri și sprijinirea IMM-urilor, infrastructură educațională, socială, de sănătate, eficiență energetică, infrastructură de transport local și interconectivitate, arată comunicatul MFE.
Ministerul adaugă și că „documentul revizuit va prezenta o nouă alocare financiară indicativă pe Programe Operaționale, în condițiile în care ultimele decizii în cadrul negocierilor la nivel european aduc modificări în ceea ce privește valoarea alocărilor naționale pentru fiecare fond, pe de o parte, iar pe de altă parte procentul pentru rezerva de performanță nu este încă stabilit”.
„Subliniem că lansarea în consultare publică a acestui document oferă tuturor partenerilor relevanți la nivel național posibilitatea de a contribui la formularea acestei viziuni strategice”, mai afirmă MFE.
Problemele au fost reclamate, conform documentui oficial obținut de MEDIAFAX, la începutul lunii iulie, la reuniunea informală avută la Bruxelles de către reprezentanții Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerului Muncii, Ministerului Educației și Ministerului Agriculturii cu membrii mai multor servicii ale Comisiei Europene, respectiv Directoratul General de Politică Regională (DG REGIO), Directoratul General pentru Ocuparea Forței de Muncă (DG EMPL), Directoratul General de Agricultură și Dezvoltare Rurală (DG AGRI) și Directoratul General de Pescuit și Afaceri Maritime (DG MARE).
Șeful adjunct al Unității pentru România din DG REGIO a explicat că oficialii de la Bruxelles au transmis deja observații la care Ministerul Fondurilor Europene a răspuns la finele lunii iunie, dar că membrii Comisiei își mențin dezacordul asupra mai multor aspecte incluse în răspunsul respectiv, observațiile transmise deja în scris părții române rămânând valabile, și a insistat asupra necesității unei „reale și eficiente colaborări” între acest minister, în calitate de instituție coordonatoare, și ministerele de linie.
„Ca observații orizontale asupra proiectului de document, responsabilii Comisiei au subliniat următoarele: lipsa unei identificări clare a nevoilor și priorităților de finanțare pentru următoarea perioadă de programare; incoerența documentului și lipsa unei orientări strategice în abordarea obiectivelor tematice„ respectiv necorelarea acestora cu prioritățile; necesitatea preluării obiectivelor și abordării strategice din documentul de poziție al Comisiei, document agreat de autoritățile române, dar și corelarea cu Strategia Europa 2020, cu recomandările specifice de țară, respectiv cu Planul Național de Reformă”, relevă documentul.
Oficialii Comisiei au atenționat, printre altele, că a constatat o inconsecvență între obiective și alocarea finanțărilor, că este necesară o viziune care să provină dintr-o analiză de risc corespunzătoare, care să facă referire inclusiv la nivelul foarte mic al investițiilor private, că în proiect se face referire doar la accesul în banda largă în gospodării lipsind partea comercială (de business), că lipsesc trimiterile la obiectivele agendei digitale și justificarea unor priorități ca e-cultură și e-sănătate în concordanță cu strategiile sectoriale corespunzătoare, că este necesară o concentrare pe sectoarele cu potențial de creștere în România, că ar trebui să se pună accent pe nevoile de creșterea și extindere a IMM-urilor, cu o analiză a obstacolelor întâmpinate de acestea, ca lipsa de finanțare, că lipsește conexiunea dintre Acordul de Parteneriat și planurile naționale pentru eficiența energetică și energia regenerabilă, dar și referirile la dereglementarea prețurilor din energie și la schemele de sprijin pentru regenerabile, că lipsesc propunerile de investiții în domeniul schimbărilor climatice, dar și estimările corespunzătoare, justificarea economică și analiza de management al riscului din care ar trebui să rezulte 2-3 priorități pentru finanțare, că este necesară o justificare a alegerii priorităților de investiții.
A fost semnalată și lipsa unui Master Plan pe Transport, ale cărui priorități să fie redate în document, atrăgându-se atenția că obiectivul nu va fi luat în discuție decât atunci când Master Planul va fi finalizat și că, în plus, există pericolul ca întregul program operațional preconizat pentru marile proiecte să fie blocat în absența acestui Master Plan.
„Vor trebui incluse analize cu privire la siguranța rutieră (ex: îngrijorări cu privire la numărul de decese survenite în urma accidentelor în România), precum și la modalitățile de eliminare a deficiențelor administrative (ex.: restructurarea în domeniul căilor ferate)”, indică documentul citat.
Oficialii europeni au mai avertizat că este necesară identificarea grupurilor țintă spre care urmează să fie direcționate investițiile din domeniul ocupării forței de muncă, precum și măsuri clare, diferențiate pentru fiecare grup în parte, că sunt necesare mecanisme de tranziție între inactivitate și locuri de muncă sau pregătire, că trebuie identificate sectoarele de competitivitate în care există nepotriviri în ceea ce privește calificarea/pregătirea, precum și clarificarea măsurilor legate de mobilitatea muncii în zona rurală, că se impune identificarea grupurilor țintă spre care urmează să fie direcționate investițiile și pentru incluziunea socială, că este necesară o mai mare claritate privind proiectele de infrastructură la scară mică în zonele rurale, că se impune o abordare integrată care să vizeze legăturile dintre grupurile vulnerabile, nevoia de infrastructură și piața muncii, că nu au fost dezvoltate suficient și relevant provocările și prioritățile pentru învățământ vocațional, învățământ superior și învățarea pe tot parcursul vieții, alegerea priorităților nefiind suficient de argumentată, că lipsesc trimiterile la identificarea nevoilor și a priorităților pentru infrastructura de educație, care să ia în considerare tendințele demografice și economice și sustenabilitatea financiară.
În ceea ce privește cadastrul, oficialii CE au solicitat o justificare și argumente privind intervenția publică, respectiv necesitatea unei prezentări holistice cu accent pe prioritizare, criteriile de selecție pentru comune, evaluarea nevoii de finanțare și eventualele conexiuni cu dezvoltarea economică, precum creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene). DG EMPL a precizat insistent că nu va fi de acord cu finanțarea proiectului de cadastru din Fondul Social European (FSE), deși înțelege importanța acestuia pentru România.
Comisia a propus o reuniune tehnică având ca temă cadastrul, în care să fie abordate subiecte privind justificarea finanțării din fonduri publice, beneficiile viitoare (o mai bună absorbție a fondurilor europene) și obiectivele propuse a fi atinse.
Oficialii CE au mai atenționat că transferurile între fonduri (Fondul Social European, Fondul de Coeziune și Fondul European pentru Dezvoltare Regională) nu mai sunt permise în noul regulament, sumele alocate fiind fixe și a precizat că, în curând, Comisia va transmite părții române o scrisoare cu sumele care îi revin pe fiecare fond în parte.
În concluzie, oficialii CE au solicitat clarificări cu privire la mecanismele financiare, detalii suplimentare cu privire la propunerile de alocare financiară (7 miliarde euro pentru programele regionale fiind considerată o sumă mult prea mare), o evaluare clară a capacității de absorbție, o listă cu viitoarele investiții teritoriale integrate, comentariile din cadrul Acordului de Parteneriat fiind apreciate ca mult prea vagi, dar și garanții (analiza riscurilor, costurilor și beneficiilor) că viitoarea structura de management propusă va fi una funcțională și că expertiza din sistemul de management și control va fi transferată noilor entități.