Autoritățile române au trimis, miercuri, Comisiei Europene declarațiile de cheltuieli pentru a încasa 44 milioane de euro pe Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), informează, joi, Ministerul Fondurilor Europene.
„Schimbarea de abordare și ritmul impus de Ministerul Fondurilor Europene începe să aibă efecte, iar derularea POS DRU se îndreaptă către normalitate”, a afirmat Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene.
Cele 44 de milioane de euro vor permite rambursarea împrumutului în valoare de 258 milioane de lei contractat zilele trecute din Trezorerie de Autoritatea de Magagement a POSDRU, a precizat Teodorovici, potrivit unui comunicat de presă transmis MEDIAFAX de MFE.
„Din această finanțare, beneficiarii de fonduri încasează deja banii pe facturile restante. Atitudinea pe care trebuie să o aibă întregul sistem față de beneficiari trebuie să fie una europeană”, a mai spus Teodorovici.
Comisia Europeană a presuspendat POSDRU la începutul lunii august 2012, plățile fiind deblocate în februarie.
Încasarea luna trecută de la Comisia Europeană a primei sume după august 2012, în valoare de 141,5 milioane de euro, a majorat fondurile UE atrase de România pe POSDRU de la 268,8 milioane de euro la 410,4 milioane de euro, crescând rata de absorbție pe program de la 7,73% la aproape 12%.
Potrivit MFE, reluarea plăților a permis achitarea a peste 330 de milioane de lei în contul a peste 800 de beneficiari POS DRU. Pe acest program operațional se aflau în derulare aproape 2.500 de contracte de finanțare.