MFE: România a transmis CE în martie cereri de rambursare de 388 milioane euro



România a transmis Comisiei Europene, în martie, declarații de cheltuieli pentru rambursarea de fonduri europene în valoare de peste 388 milioane de euro, informează Ministerul Fondurilor Europene.
Cererile de rambursare transmise la Bruxelles sunt aferente pentru patru programe operaționale: Programul Operațional Regional, POS Mediu, POS DRU și Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative, precizează un comunicat transmis MEDIAFAX de Ministerul Fondurilor Europene.
Cea mai mare sumă, de peste 150 de milioane de euro, a fost solicitată pentru Programul Operațional Regional. În același timp, pentru POS Mediu au fost trimise documente pentru rambursarea a aproape 135 de milioane de euro, pentru POS DRU – aproape 103 milioane de euro, iar pentru Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative – 0,5 milioane de euro.
„Au intrat în țară, tot în luna martie, fonduri de peste 44 de milioane de euro pe POS DRU. Schimb sistemul pentru ca lucrurile să se miște cu viteză, ceea ce va duce la accelerarea ratei de absorbție”, a declarat ministrul Eugen Teodorovici, potrivit comunicatului menționat.
La 25 martie, rata de absorbție pe fondurile de coeziune, raportată la plățile intermediare efectuate de Comisia Europeană, era de 12,82%. Fondurile europene pe instrumentele de coeziune atrase de România depășeau 2,46 miliarde de euro la aceeași dată.
Finanțările atrase de la Comisia Europeană ajung însă la 4,57 miliarde de euro, în condițiile raportării cumulate la valoarea pre-finanțărilor și la cea a sumelor rambursate. România are la dispoziție 19,8 miliarde euro fonduri de coeziune pentru perioada 2007-2013.
Programele operaționale pentru Transporturi și Creșterea Competitivității Economice sunt în faza de presuspendare din toamna lui 2012.