Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, are, joi, la Bruxelles o întâlnire cu reprezentanții Comisiei Europene referitoare la îmbunătățirea sistemului de achiziții publice.
„Delegația română le prezintă oficialilor CE măsurile preconizate pentru îmbunătățirea sistemului de achiziții publice în scopul respectării tuturor reglementărilor și principiilor europene”, se arată într-o informare a Ministerului Fondurilor Europene (MFE).
Potrivit MFE, „până în prezent, cele mai importante modificări legislative vizează creșterea transparenței și evitarea potențialelor conflicte de interese în atribuirea și derularea contractelor de achiziții publice”.
Premierul Victor Ponta declara în urmă cu o lună că Agenția Națională de Integritate va primi atribuții sporite în ce privește combaterea conflictului de interese la fonduri europene. El a arătat că ANRMAP, Ministerul Fondurilor Europene și ANI au stabilit efectuarea controlului ex-ante pe conflict de interes de către ANI, printr-o bază de date și un sistem care va fi agreat cu Comisia Europeană.
Fostul ministru al Afacerilor Europene, Leonard Orban, declara în 25 octombrie 2012 pentru MEDIAFAX, după o vizita la Bruxelles întreprinsă la câteva zile după anunțul Comisiei Europene privind presuspendarea a patru programe operaționale, că oficialii europeni au solicitat Guvernulu român noi măsuri de reglementare privind achizițiile publice și conflictele de interese.
„Sunt un complex de măsuri care trebuie luate în special pe achizițiile publice, modul în care instituțiile românești sunt capabile să identifice problemele care apar pe licitații”, a spus Orban.
Potrivit acestuia, oficialii CE au cerut și sancțiuni mai dure pentru conflictele de interese, precum și mecanisme mai eficiente în prevenirea și depistarea acestora. De asemenea, Orban mai spunea că rămâne de văzut dacă pentru implementarea măsurilor cerute de CE sunt necesare modificări ale legislației actuale.
Directorul ANI, Horia Georgescu, declara în octombrie 2012 că în România fenomenul conflictelor de interese în materia fondurilor europene sau a achizițiilor publice din bugetul statului a atins proporții îngrijorătoare, „chiar epice”.
Potrivit lui Georgescu, frauda, sau conflictul de interese în achizițiile publice cu fonduri europene, este acceași care se identifică și la nivelul achizițiilor din bugetul național, problematica fiind cumva similară.
El a susținut că este prioritar ca acest fenomen să fie combătut, fiind necesară o convergență în privința abordării și verificării și sancționării.
Șeful ANI a arătat că sunt numeroase situații în care firme ale rudelor funcționarului care gestionează sau administrează un proiect cu fonduri europene câștigă, prin beneficiari, contracte, sau, după ce evaluează un proiect, își dă demisia din autoritatea de management și devine expert în cadrul proiectului evaluat.
El amintit că, în 2011, ANI a semnat protocoale de colaborare cu toate autoritățile de management. „Impactul este aproape de zero, pentru că nu suntem sesizați și, încă o problemă tehnică, proiectele se blochează din cauza faptului că, procedural, la noi investigațiile merg destul de greu”, a subliniat Horia Georgescu.
În opinia sa, trebuie să se realizeze un sistem integrat, astfel încât Agenția să poată emite avertismete către autoritățile de managemenet sau actorii implicați pentru a putea preveni aceste conflicte de interese.
Președintele CE, Jose Manuel Barroso, îi solicita premierului Victor Ponta, la începutul lunii septembrie, într-o vizită la Bruxelles, să ia măsuri imediate pentru îmbunătățirea capacității administrative și a procedurilor de achiziții publice care să ajute absorbția fondurilor europene.