Comisia Europeană a decis reluarea plăților pe patru din cele cinci axe presuspendate în cadrul Programului Operațional Regional (POR), ca urmare a măsurilor implementate de Guvern, anunță Ministerul Fondurilor Europene (MFE).
Conform sursei citate, pe acest program au fost semnate aproape 3.400 de contracte de finanțare, care prevăd crearea a aproximativ 20.000 de locuri de muncă.
Prin intermediul celor patru axe pe care se reiau plățile sunt disponibile aproape 80% din fondurile alocate României prin intermediul acestui program.
Comisia a presuspendat POR la sfârșitul lunii octombrie 2012 din cauza problemelor înregistrate în implementare în perioada 2009-2011. În continuare, plățile rămân blocate pe Axa 6 a programului, pe care sunt alocate mai puțin 3% din fondurile puse la dispoziția României prin POR, se arată într-un comunicat al MFE, remis marți agenției MEDIAFAX.
„Decizia Comisiei Europene de a debloca patru axe importante ale acestui program demonstrează eficiența măsurilor implementate de Guvernul României. În continuare eforturile Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și ale Ministerului Fondurilor Europene se vor concentra pentru deblocarea integrală a acestui program. În cel mai scurt timp posibil urmează să fie deblocate și Programul Operațional Sectorial Transport și Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, indiferent de eforturile pe care trebuie să le depună angajații ministerelor implicate”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, citat în comunicat.
Potrivit sursei citate, ca urmare a reluării plăților, România va încasa pe POR peste 150 de milioane de euro, sumă pentru care au fost trimise în luna martie 2013 Comisiei Europene documentele necesare pentru rambursare.
La sfârșitul lunii martie 2013, fondurile atrase de România prin intermediul acestui program însumau peste 920 de milioane de euro. Astfel, rata de absorbție pe POR era de 24,30%, semnificativ mai mare decât în cazul altor programe operaționale. În același timp, sumele plătite beneficiarilor erau în valoare de 7,1 miliarde de lei (1,6 miliarde de euro), echivalentul a 38% din suma alocată României prin POR.
Fondurile alocate țării noastre prin intermediul Programului Operațional Regional sunt în valoare de 3,72 miliarde de euro.
Axele pe care se reiau plățile sunt: Axa Prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor – poli urbani de creștere (445 de contracte de finanțare semnate); Axa Prioritară 3 – Îmbunătățirea infrastructurii sociale (475 de contracte de finanțare semnate); Axa Prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional și local (1.747 de contracte de finanțare semnate); Axa Prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului (531 de contracte de finanțare semnate).