Metrou. New York.

La conferința GRSP din Boston din decembrie 2009 vorbesc cu un tânăr român care locuiește de ani buni în Statele Unite. Îmi descrie situația comunității românești de acolo. ”Românii sunt cea mai dezbinată comunitate de străini. Toți sunt mai uniți ca noi. Polonezii, grecii… Toți!”. Am fost uimit.
Eram în metrou în New York. Era seară, imediat după Crăciun. Lumea obosită se întorcea în Queens. La un moment dat, o tânără cochetă și drăguță intră în metrou. Se așează pe un loc liber în fața mea și scoate o cutie de bomboane împachetată frumos. O primise cadou, cu siguranță. O deschide. Zâmbește deplin. Începe să întrebe oamenii de lângă ea dacă vor o bomboană. Generozitate sinceră. Îmi plăcea să privesc momentul. Zâmbeam și eu privind scena. Oamenii au refuzat rând pe rând bomboanele. Văzându-mă că o privesc și că zâmbesc, tânăra îmi spune în engleză: ”Vrei o bomboană?”. Răspund. ”Da, vreau.” Ea îmi sesizează accentul și își dă seama că nu sunt american. ”De unde ești?”, mă întreabă. ”Din România”, îi spun. Ea zâmbește. Îmi face semn și-mi spune în engleză ”Și eu!”. O invit mai aproape. O chema Oana. Plecată cu studii, îndrăgostită de societatea americană, a decis să se stabilească în New York în urmă cu șapte ani. Din vorbă în vorbă, ajunge să-mi povestească despre comunitatea de români din New York. ”Am prieteni extraordinari din România.
Probabil realizarea cea mai mândră a ultimilor șaptezeci de ani de istorie, aceștia incluzând pe lângă altele pasivitatea și compromisurile noastre individuale și de grup, a fost o înveninare deplină a românilor de rând și uciderea încrederii și sentimentului de comunitate. Îi spuneam unei prietene înainte să plec la studii că degradarea umană este adevărata criză cu care ne confruntăm, în lipsa unor lideri necompromiși. Dezbinarea unor comunități românești din străinătate mi se pare doar încă un efect al acestei degradări profunde și continue.
Ovidiu COCIERU,
Bursier Fulbright