Dezvoltare

METRO va investi aproximativ 4 milioane de euro în magazinul din Suceava

METRO va investi aproximativ 4 milioane de euro în magazinul din Suceava
METRO va investi aproximativ 4 milioane de euro în magazinul din Suceava

– Conducerea acestei companii a anunțat că investițiile vor presupune modernizarea întregului magazin
Conducerea METRO România a anunțat recent că intenționează să investească aproximativ patru milioane de euro în modernizarea magazinului propriu din municipiul Suceava. Potrivit informațiilor oferite de compania METRO, conducerea acesteia a aprobat investiții de circa 12-15 milioane de euro în remodelarea a trei magazine din țară, printre care și cel din Suceava. Primele magazine remodelate de Metro au fost Militari, Brașov 1 și Timișoara 1, iar pentru anul acesta investițiile vizează locațiile Metro din Suceava, Cluj si Constanta 1. În ceea ce privește Suceava, investiția prognozată este de 3 – 4,3 milioane de euro, lucrările de modernizare urmând a fi demarate în cel mai scurt timp. „Deși magazinul din Suceava este un magazin relativ nou, am dorit să-l remodelăm pentru a corespunde cu cele mai înalte cerințe ale comerțului modern, precum și cu standardele europene de comercializare și expunere a mărfii. De asemenea, vrem să creăm un spațiu de cumpărare care să aducă un plus de confort, și servicii îmbunătățite pentru clienții noștri profesioniști”, ne-a declarat reprezentantul METRO România, Delia Nica.
Reamintim faptul că METRO România a deschis magazinul din Suceava la sfârșitul anului 2003, fiind prima companie care a construit un hypermarket în municipiul reședință de județ. Investiția realizată în Suceava a atins suma de 15 milioane de euro, întreaga construcție realizată în Suceava întinzându-se pe o suprafață de 10.000 metri pătrați, din care suprafața efectivă de vânzare este de 6.400 de metri pătrați. Mai mult, în ultimii ani, eficiența magazinului deschis în Suceava a fost demonstrată și de faptul că acesta s-a situat printre primele hypermarketuri Metro din țară, în ceea ce privește vânzările realizate. Cu toate acestea, demn de remarcat este și faptul că investițiile în modernizarea magazinului din Suceava pot fi justificate și de faptul că în ultimii ani, în municipiul reședință de județ au fost deschise și alte hypermarketuri, concurența în acest domeniu de activitate fiind din ce în ce mai mare. Este vorba despre Kaufland și Selgros, dar și viitoarele magazine Carefour, Bucovina Shopping City sau Iulius Mall.

Recomandări

Șoldan anunță lansarea licitației pentru proiectul prin care va fi pus și mai mult în valoare spectaculosul Drum al Talienilor

Liderul PSD Sorin Grindeanu va veni la Suceava pentru semnarea contractelor de execuție pentru construcția autostrăzii A7 Pașcani – Suceava

Administratorul CSM Suceava, Ovidiu Paul Hrițcu, atrage atenția că sportul sucevean traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani

Gheorghe Șoldan le-a transmis oamenilor de afaceri suceveni că CJ are investiții de aproape un miliard de euro, criticând în același timp deciziile luate cu întârziere de Guvern