Băile fără apă, albirea dinților fără a folosi pasta de dinți și fără vizite la stomatolog, pastilele ce previn încărunțirea sau pastilele care te protejează de radiațiile solare sunt doar câteva dintre tratamentele revoluționare despre care specialiștii spun că vor fi în curând la îndemâna oricui.
Potrivit specialiștilor citați de Allure, în câțiva ani toate metodele considerate în prezent revoluționare vor fi disponibile tuturor, inclusiv tratamentele de înfrumusețare și întreținere – precum injectarea acidului hialuronic sau cu botx – care, în prezent, se fac numai în saloanele specializate.
Astfel, este foarte probabil ca, în curând, pe lângă uscătorul de păr din baie să își facă loc un dispozitiv mult mai complex care, în prezent poate fi găsit numai în cabinetele unor dermatologi. Este vorba despre un dispozitiv care pulsează lumină galbenă și care stimulează creșterea colagenului din păr și netezește firul de păr. „Deși în prezent aparatul este disponibil numai în centrele SPA și în saloanele de înfrumusețare, în cel mult zece ani el s-ar putea găsi în casele fiecăruia dintre noi”, a spus David H. McDaniel, inventatorul dispozitivului. Și tot în mai puțin de un deceniu oamenii cu venituri medii și-ar putea permite să aibă acasă aparate de terapie cu laser, ultrasunete sau lumină cu care să trateze acnea, petele de pe piele provocate de razele soarelui, subțierea părului, ridurile de orice fel, mai spune acesta.
Despre băile fără apă s-a auzit până acum doar în cazul pisicilor. Specialiștii spun însă că acest fel de tratament bazat pe vacuumul cu fibre de carbon – folosit în prezent numai pentru animale – ar putea fi adaptat și pentru uz uman. Cu toate acestea, băile nu vor înceta să existe – însă acestea vor fi făcute doar în scop de relaxare.
Un alt tip de baie tipică este cea în apă sărată. În Statele Unite există deja un astfel de salon unde apa este atât de sărată încât nu permite scufundarea corpului. Mai mult decât atât, sarea, care este bogată în minerale, asemenea aceleia din Marea Moartă, ajută la detoxifierea tegumentului.
O altă descoperire revoluționară care se dorește accesibilă tuturor este medicamentul care previne încărunțirea. Astfel, vizitele lunare la coafor vor deveni inutile. Medicamentul, care se numește Gleevec, a fost dezvoltat în scopuri medicale, pentru a trata bolnavii de leucemie. În timpul tratamentului s-a constatat însă că pacienților le revenea culoarea naturală a părului.
„Procesul constă în oscilațiile unei anumite gene în ADN, asemenea controlului volumului la un dispozitiv stereo”, explică profesorul Brian M. Kinney.
De asemenea, periatul pe dinți, tratamentul de albire a acestora și vizitele la stomatolog ar putea fi înlocuite de o simplă pastilă care previne apariția cariilor, spune Marc Lowenberg, medic specialist în estetică dentară, din New York. Acesta a realizat un luciu pentru dinți, o barieră de protecție care previne decolorarea sau pătarea dinților în urma consumului de vin roșu sau cafea.
Cu o soluție de ultimă oră pentru tratarea dinților a venit și compania japoneză Shiken care a creat o periuță de dinți care funcționează pe bază de lumină și care se așteaptă să fie disponibilă pe piața largă în cel mult un an. Periuța funcționează ca un panou solar și transmite prin mâner, către vârf, electroni care interacționează cu acidul din salivă, eliminând bacteriile și tartrul.