Secret al frumuseții femeilor din antichitate, epilarea după rețete orientale nu a fost dată uitării. Folosite intensiv de doamnele și domnișoarele din țările Orientului, metodele au fost „împrumutate” în Occident și în restul lumii, iar femeile se declară mulțumite de rezultate.
Rețetele transmise din generație în generație sunt, în general, foarte simple și eficiente, acesta fiind unul dintre motivele pentru care au fost adoptate de femeile din întreaga lume. Dacă rezultatele aparatului de ras ori ale epilatorului nu vă mai mulțumesc și nu cunoașteți o cosmeticiană de încredere, problema îndepărtării părului nedorit de pe corp nu este una fără soluție. Dimpotrivă, o puteți rezolva chiar acasă, grație unei rețete cosmetice orientale, care cu siguranță vă va seduce.
Ceara orientală, o rețetă cosmetică dulce
Cunoscută și sub numele de „epilare cu zahăr”, această metodă funcționează după același principiu ca și epilarea cu ceară caldă. Cel mai mare avantaj este acela că vă puteți prepara „materia” primă chiar acasă, rețeta fiind una cât se poate de simplă. Topiți trei cubulețe într-un bol, apoi adăugați două pahare de apă amestecată cu lămâie. Vărsați caramelul obținut pe un blat de plastic, pentru ca amestecul să se răcească puțin, apoi omogenizați pasta. Următorul pas este să aplicați acest amestec pe pielea curată și uscată, lăsându-l să acționeze timp de câteva secunde. Îndepărtați apoi pasta de pe piele cu o mișcare energică și gata! Problema a fost rezolvată.
Fără îndoială, această metodă de epilare este dureroasă, pentru că pasta de zahăr smulge firele de păr din rădăcini, nu doar le taie, așa cum se întâmplă în cazul epilării cu cremă sau când folosiți aparatul de ras. Căldura pastei poate înroși pielea, însă acest efect este trecător. Așa-numita ceară orientală nu trebuie să fie nici prea rece, pentru că există riscul să nu poată fi întinsă uniform, dar nici fierbinte, ca să nu ardă epiderma. Pentru a fi sigură că metoda dă rezultatele dorite fără a afecta negativ pielea, este recomandat ca după epilare să presărați pudră de talc pe locul proaspăt epilat. În plus, după epilare este foarte important să hidratați pielea cu uleiuri sau loțiuni delicate de corp. În schimb, nu este recomandat să folosiți alcool (deodorant sau parfum), pentru a nu irita pielea și mai mult.
Metoda epilării cu ață
Această metodă este cunoscută de mii de ani și este folosită la scară largă de femeile din bazinul Mării Mediteraneene. Din fericire, a fost „importată” și în Statele Unite și Europa, fiind preferată de multe doamne și domnișoare care au încercat-o. Dacă ați auzit de pensatul cu ață, atunci trebuie să știți că principiul este același: firele de păr sunt îndepărtate cu ajutorul a două fire de ață, mânuite cu îndemânare de specialiști. Cu toate că poate fi considerată o excentricitate în domeniul cosmeticii, epilarea cu ață este o tehnică rapidă, puțin dureroasă și igienică, și care, în plus, prezintă avantajul de a limita creșterea firelor de păr sub piele.
Dacă vă hotărâți să încercați această metodă de epilare, soluția este să mergeți la un cabinet cosmetic unde există un estetician care practică această tehnică. Este foarte greu să utilizați metoda respectivă acasă, pentru că este nevoie de dexteritate și experiență.
Avantajul epilării cu ață este acela că are același efect ca și epilarea cu ceară: părul nu crește timp de două săptămâni, pentru că firul este smuls, nu tăiat. Dezavantajul este că firul de păr trebuie să fie suficient de lung pentru a fi prins între cele două fire de ață, deci este posibil ca, din punct de vedere estetic, această metodă să nu fie convenabilă. Tocmai de aceea, tehnica este folosită în principal pentru pensarea sprâncenelor și pentru epilarea axilei.