Pielea sensibilă este foarte greu de îngrijit și de tratat. Multe femei se plâng că „orice cremă ar folosi, apar iritații, furnicături și senzații de disconfort”. Unele estimări arată că aproape 30 la sută din populație are piele sensibilă. Problemele acestea poartă denumirea științifică „sindromul pielii sensibile”, o afecțiune de etiologie necunoscută, caracterizată prin sensibilitate majoră la nivel tegumentar, care se manifestă adesea pe pielea atopicilor și de multe ori constituie unul dintre primele semnale ale Rozaceei teleangiectazice. Cel mai des, persoanele care relatează aceste tulburări au tendința la «flush», adică la vasodilatație persistentă, cu posibilitatea de instalare a cuperozei și teleangiectaziilor (mici capilare sparte). Odată ce acestea s-au instalat, pielea trebuie tratată cu foarte mare precauție. Pentru a evita așa-numiții «triggers», adică factorii care declanșează flash-ul, trebuie aplicate substanțe emoliente, iar pentru a reconstrui și conserva bariera cutanată aceste substanțe vor fi aplicate ca bază, înainte de alte produse cosmetice. În cazul cremelor-ecran solar, indispensabile în zilele însorite, dar, din păcate, sursă de iritații, acestea trebuie să conțină substanțe siliconice în măsură să întârzie pierderea de apă din piele și, în același timp, substanțe fizice care sa protejeze și împotriva radiațiilor UVb și UVa. Trebuie evitate astringentele, tonicele, produsele pe bază de camfor și mentol și, de asemenea, toți detergenții care conțin sulfați, pastele de dinți care conțin fluor, fondurile de ten trebuie să fie foarte ușoare (în strat foarte subțire aplicate) pentru a evita folosirea demachianților agresivi în vederea îndepărtării lor.
Persoanele cu „sindromul pielii sensibile” trebuie să evite orice agent iritant, chiar și atunci când scopul este acela de a trata afecțiunea în sine. Se mai recomandă evitarea, în perioadele acute, a cremelor antirid pe bază de retinol sau derivați de vitamina A.
Tratarea cuperozei și a capilarelor sparte prin metoda laser este utilă, dar trebuie luat în considerare faptul că pacientul cu piele sensibilă are tendința să dezvolte un grad maxim de eritem reactiv, care dispare, totuși, în 48 – 72 ore.
Pielea cu tendință de uscare face parte tot din tabloul „pielii sensibile”. Cremele hidratante de zi și de noapte trebuie folosite de persoanele care au tendința la xeroză (uscare excesivă a tegumentului ). Cremele emoliente vor fi folosite în fiecare seară după duș pe întreg corpul, iar săpunurile «agresive» vor fi, de asemenea, evitate, preferându-se săpunurile de copii care au un ph adaptat pielii sensibile sau emulsiile de duș folosite chiar în loc de săpun.
www.gandul.ro






