După rolul care l-a prins cel mai bine, cel de jucător (merită un Oscar pentru întreaga carieră), Maradona s-a perindat printr-o mulțime de alte posturi, unele de-a dreptul dramatice. Spre exemplu, vi-l amintiți pe Diego muribundul? Ne-am crucit și l-am compătimit când l-am văzut pe butoiașul cosmic transformat într-o adevărată bute de grăsime. L-am crezut pierdut definitiv sub povara viciilor, precum atâția artiști talentați, fie că e vorba de fotbal sau nu. Din teribilismul clasic al vedetei, i-a conferit legitimitate dictatorului cubanez Fidel Castro, acesta fiind fericit să pozeze în marele prieten al celui mai mare fotbalist al tuturor timpurilor (după părerea multora). Între o cură de dezintoxicare și o repriză de tir cu jurnaliști pe post de țintă, Maradona a încercat marea cu degetul și în antrenorat. Știu teoria aia cu foștii mari fotbaliști care nu devin automat mari antrenori, e mai degrabă un truism. Dar nici exclus nu se poate spune că este! Numai că e o meserie care macină, iar Maradona era oricum măcinat din prea multe direcții. A renunțat repede la antrenorat, dar n-a fost un divorț cu scandal, doar o oarecare nepotrivire de caracter. În ultimul timp, Diego a fost vedetă de televiziune (ca și cum n-ar fi fost și până atunci!), realizând show-uri de divertisment, bine asezonate cu fotbaliști și actrițe de telenovele. A avut succes și n-a fost de mirare. Doar a făcut spectacol toată viața…
Pasul următor îl cunoaștem. Selecționer al Argentinei. Unii spun că va fi un pas în gol. Să nu uităm însă că munca de selecționer este diferită de cea de antrenor. Poate că ea se potrivește mai bine profilului lui Maradona. Chiar dacă ar fi un selecționer slab, faptul că va lucra cu jucători de primă mână va conta. Decât un valoros ca Piți care n-are cu cine, mai bine un nepriceput ca Maradona care are cu ce!