Când cineva face metanii, folosul este dublu, și pentru sufletul, și pentru trupul celui care le face. Sufletul se folosește pentru că, prin metanii, cere iertarea și mila Domnului, iar trupul, pentru că, astfel, își întărește mușchii abdominali și se fortifică… Îți recomand să faci cât mai multe metanii. Începe cu un număr redus, apoi adaugă altele în fiecare zi, până ajungi în punctul în care să simți că poți rezista. Însuși organismul ne înștiințează limitele rezistenței lui și, atunci, stabilim numărul de metanii în funcție de rezistență.
Apoi, deși nu e obligatoriu, putem menține constant numărul de metanii în fiecare zi. Aceasta depinde de numeroși factori ca dispoziția sufletească, oboseala, starea de sănătate etc. Important este începutul, pe de o parte, și, pe de altă parte, e importantă și pocăința ce trebuie să însoțească metaniile, pocăința pentru multele noastre păcate, pentru care trebuie să ne cerem iertare de la Domnul cu toată puterea sufletului și-a trupului. Dacă putem, să zicem, în timp ce facem metaniile, și Doamne, Iisuse, miluiește-mă. Așa este cel mai bine. Și Domnul nu numai că ne va auzi, dar ne va și ierta, întrucât cerem iertarea nu doar cu buzele, ci și cu trupul și din tot sufletul, indiferent dacă acesta e aproape de Hristos ori prins în mrejele păcatului.
(Sfântul Părinte Porfirie, Antologie de sfaturi și îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, p. 243, Doxologia.ro)
Metaniile sunt de folos atât pentru sufletul, cât și pentru trupul celui care le face
