Metallica revine la București, în iunie 2010



Metallica revine la București, în iunie 2010, în cadrul Sonisphere Festival, care va avea loc în Capitală între 25 și 27 iunie, acesta urmând să fie cel de-al treilea concert din România al trupei, după cel din 1999 și cel din vara anului 2008.
„Suntem mândri să anunțăm că vom fi din nou cap de afiș al Sonisphere Festival”, au anunțat membrii trupei, pe site-ul oficial al acesteia.
De asemenea, site-ul Sonisphere Festival anunță că o ediție românească a evenimentului se va desfășura în Capitală, între 26 și 27 iunie.
La show-ul din festival care va avea loc pe 16 iunie în Varșovia, alături de Metallica vor mai concerta Slayer, Anthrax și Mastodon, însă prezența celorlalte trupe nu este confirmată pe tot parcursul european al evenimentului.
Una dintre cele mai apreciate formații rock din istorie, Metallica, s-a înființat în 1981. De-a lungul carierei, a lansat nouă albume de studio, trei albume live, două EP-uri și a vândut peste 100 de milioane de discuri în toată lumea, fiind recompensată cu șapte premii Grammy.
Metallica poate fi considerată cu ușurință una dintre cele mai bune și mai influente trupe heavy metal ale anilor ’80. În loc să se alinieze trendului stabilit de restul formațiilor de gen, trupa a ales să fie mai accesibilă, în același timp extinzând granițele genului thrash, folosind viteza și volumul nu doar din principiu, ci chiar pentru a sublinia structurile complicate ale compozițiilor.