Semnal

„(Meta)fizica luminii. Spre o hermeneutică a cosmologiei eminesciene”, o carte de „coborâre a minții în inimă”



„(Meta)fizica luminii. Spre o hermeneutică a cosmologiei eminesciene”, o carte de „coborâre a minții în inimă”
„(Meta)fizica luminii. Spre o hermeneutică a cosmologiei eminesciene”, o carte de „coborâre a minții în inimă”

Prof. dr. Traian D. Stănciulescu, doctor în filosofie (specializarea logică și semiologie), profesor titular la Catedra de științe ale comunicării a Facultății de Filosofie din cadrul Universității „Al.I. Cuza” Iași, promotor al cursurilor de semiotică și aplicații ale metodei semiotice, hermeneutica formelor simbolice, filosofia creației și comunicare persuasivă, care, cu câteva zile în urmă, a fost prezent la Suceava pentru a susține cursul inițiatic „Terapia prin lumină – Vindecarea de necunoaștere”, a venit cu câteva din lucrările sale, între care recenta carte tipărită la Iași (Editura Performantica & Biophotonic Concept / 2017) „(Meta)fizica luminii. Spre o hermeneutică a cosmologiei eminesciene”.
„O carte plină de lumină, fizică și metafizică deopotrivă”
Cu mențiunea că această primă ediție a cărții, tipărită într-o serie limitată, ar putea să aibă destinul primei mărci poștale românești („Capul de Bour”) „ale cărei imperfecțiuni filatelice i-au crescut extrem valoarea”, autorul ne propune un demers hermeneutic punctat cu un motto de August Kekule, chimistul german care a postulat natura tetravalentă a atomului de carbon și a descoperit structura circulară a benzenului: „Să învățăm să visăm. Atunci poate vom găsi adevărul”.
Structurată în trei părți (1 – Prefigurări conceptuale: Contribuții la o hermeneutică analitică, 2 – De la Logos la Mythos, 3 – Cosmologia lui Eminescu: Recuperări hermeneutice), lucrarea prof. dr. Traian D. Stănciulescu este, așa cum scrie într-o „altfel de postfață” (intitulată „Despre dreapta potrivire a lucrurilor”) poeta Shanti Nilaya, „o carte plină de lumină, fizică și metafizică deopotrivă”.
O carte de învățătură care îmbogățește seria „Manualul Omului”
„O carte de învățătură”, cum spune autorul, „care îmbogățește seria «Manualul Omului»”, o carte care „s-a născut printre picături de timp și de oprire – extinse pe parcursul a 35 de ani – ca o sinteză a căutărilor-răspuns la întrebări tulburătoare”.
„Cartea – mărturisește explicativ autorul – este așadar una de coborâre a minții în inimă, pentru că ea pornește pe o cale de cunoaștere inversă: aceea de a justifica cu adevărurile discursive ale Logosului intuițiile excepționale ale Mythosului, ascunse deopotrivă de limbajul omului arhaic, dar și de genialitatea limbajului (poetic al) timpului prezent”.
„Căci Eminescu – spune hermeneutul – este arhetipul tuturor acestor moduri de a fi ale spiritului românesc, reprezentând poarta de intrare a spiritului arhaic și modern al românescului în universul intuiției religioase, filosofice și artistice, pe de o parte, cât și al raționalității științifice moderne, pe de altă parte. De la Logos la Mythos și înapoi, în chip de poveste. Iată istoria esențială a acestei cărți”.



Recomandări

Eveniment cultural la Rădăuți a doua zi de Paști, prilejuit de lansarea volumului „Taumaturgul îndrăgostit” al autorului Dumitru Parasca

Eveniment cultural la Rădăuți a doua zi de Paști, prilejuit de lansarea volumului „Taumaturgul îndrăgostit” al autorului Dumitru Parasca
Eveniment cultural la Rădăuți a doua zi de Paști, prilejuit de lansarea volumului „Taumaturgul îndrăgostit” al autorului Dumitru Parasca