Vorbele lemnului

Meșterii cioplitori Nucu și Codrin Bența

Interior din casa de lemn a familiei Bența
Interior din casa de lemn a familiei Bența

În municipiul Fălticeni, în gospodăria familiei Bența, amplasată pe un teren umbrit de nuci uriași, dar rămas, ca o oază semi-rurală, încorsetat între blocuri, se aud lovituri dese, cu sunet prelung, repetat de ecoul reflectat de zidurile din jur. Pe limba de pământ neinvadată de blocuri, pe care se află casa bătrânească, s-a înălțat, după 1990, încă o casă, singura construită din lemn din oraș.
Casă cu etaj și cu motive decorative traforate, care indică, fără tăgadă, mână iscusită de meseriaș.
Căci meșteri în lemn sunt, moștenind acest meșteșug de la înaintași, frații Bența.
Cu prenume predestinate prelucrării lemnului
Cu prenume parcă predestinate prelucrării lemnului (Nucu și Codrin), frații Bența continuă o tradiție de familie.
Dar dacă, începând de la străbunic și până la tatăl lor, lucratul lemnului a fost doar o activitate gospodărească, de mai bine de zece ani cei doi frați lucrează ca meșteri și creatori populari valorificându-și produsele.
Meșteri populari cu statut recunoscut, apreciați și premiați la târguri și expoziții. Nucu Bența a renunțat de a mai fi muzeograf la Muzeul Apelor din Fălticeni pentru a se dedica total meșteșugului, iar Codrin, profesor de istorie la Colegiul Național „Nicu Gane”, își împarte timpul între catedră și atelier.
Obiecte utilitare și decorative de dimensiuni mari
Ceea ce i-a făcut să se remarce în mai larga breaslă a celor care practică acest meșteșug, a cioplitorilor – așa cum își spun cei care lucrează lemnul cu barda și cu dalta – este faptul că frații Bența realizează obiecte utilitare și decorative de dimensiuni mari, cu precădere piese de mobilier rustic.
Pe terenul proprietate privată dintre blocuri, sunt stivuite, la uscat, bucăți de lemn de diverse esențe, forme și dimensiuni.
Trunchiuri și crengi necojite de nuc, de stejar, de cireș sau de paltin, rigle și scânduri, bucăți feliate de trunchiuri – pe care se văd cercurile concentrice care indică vârsta arborilor – toate, stau în așteptare pentru a fi prelucrate.
De la linguri și căuce, la scaune, mese, blidare și paturi
Cioplite cu barda și scobite cu dalta vor deveni obiecte de necesitate gospodărească sau piese decorative, de la linguri, linguroaie și căuce, încrustate cu motive tradiționale, până la scaune, laițe, mese, blidare sau paturi, tot ce ține de mobilierul specific unei case țărănești.
Parcă potrivindu-și loviturile de ciocan pentru ca sunetele să se succeadă concertat, Nucu și Codrin Bența lucrează în atelierul improvizat sub o copertină în aer liber.
Dălțile mușcă controlat din lemnul uscat dezvelind miezul alb de sub coajă.
Încet, încet se conturează profilul obiectelor care-și țin încă forma ascunsă în trunchi.
„Lucrăm pentru că ne place să facem lemnul să vorbească”
Fie că este vorba de un jilț cioplit dintr-o singură bucată de lemn, sau de o garnitură de mobilier rustic (masă cu bănci sau cu scaune), lemnul păstrează urma mușcăturilor de secure sau de daltă.
În atelierul din curte răsună în continuare, sacadat, loviturile.
Frații Bența lucrează și se înțeleg din priviri asupra a ceea ce are de făcut fiecare.
Nu vorbesc mult nici atunci când sunt întrebați.
„Lucrăm pentru că ne place să facem lemnul să vorbească”, spune unul dintre ei, aprobat fiind, printr-o dublă înclinare a capului, de către celălalt.
În curând vor primi din nou invitații de a participa la târguri și expoziții ale meșterilor populari și trebuie să aibă marfa pregătită.

Masă cu scaune
Masă cu scaune
Material pregătit pentru lucru
Material pregătit pentru lucru
Meșterii cioplitori Nucu și Codrin Bența
Meșterii cioplitori Nucu și Codrin Bența
Mobilier rustic din lemn
Mobilier rustic din lemn
Nucu Bența cioplind un jilț
Nucu Bența cioplind un jilț
Scaune cioplite din lemn
Scaune cioplite din lemn
Vorbele lemnului
Vorbele lemnului
Interior din casa de lemn a familiei Bența
Interior din casa de lemn a familiei Bența

Recomandări

Mii de oameni s-au bucurat de preparatele tradiționale și de muzica populară autentică, la Târgul de toamnă „Produs în Bucovina”

Colecția de fotografii „Umbrele culorii”, de la Galeria de Artă Zamca, „o călătorie interioară și o punte către dialog și empatie”

Lucrări de pictură și realizări în tehnici proprii au deschis orizontul unei noi expoziții ”Simfonii de toamnă”, semnată Radu Bercea, la Fălticeni

Zeci de meșteri olari din țară și din străinătate prezintă cele mai frumoase obiecte de ceramică la Târgul „Ochiul de Păun” din Rădăuți