Meșteri populari de Sânziene, pe esplanada Casei de Cultură Suceava



Meșteri populari de Sânziene
Meșteri populari de Sânziene

În perioada 18-27 iunie 2021, pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava vor fi prezenți 30 de meșteri populari din județul Suceava, reprezentând meșteșuguri populare specifice zonei (prelucrarea lemnului, olăritul, industria casnică textilă, prelucrarea pieilor, împletiturile de nuiele, icoanele populare, încondeierea ouălor, alimentația tradițională).
Astfel se valorifică și se promovează tradițiile culturale – meșteșugărești din județ.
Prezența lor în mijlocul orașului, într-o zonă frecventată de trecători, este una interactivă, cu ateliere demonstrative pe meșteșuguri, ateliere de coronițe din flori de sânziene, marcând și ziua de 24 iunie – Ziua Internațională a Iei. În plus, în fiecare zi vor fi susținute și programe cultural-artistice, cu artiști consacrați, inclusiv cei ai Ansamblului “Ciprian Porumbescu”.
În toată această perioadă vor fi prezenți și producătorii din Asociația “Produs în Bucovina”.
Pe toată durata acestei piețe țărănești, 18-27 iunie 2021, meșterii și producătorii își expun spre vânzare produsele lor, realizate cu muncă și dragoste, pentru a încânta atât sucevenii trecători, turiștii, dar și pelerinii veniți în această perioadă în oraș.
Pe toată durata sunt asigurate măsuri de protecție conform normelor impuse de autorități, inclusiv meșterii participanți fiind vaccinați și testați la zi.
În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscută sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica.Sub numele Sânziene stau trei elemente strâns legate între ele. Primul se referă la zânele, de obicei bune, extrem de harnice în această noapte, de 23 spre 24 iunie, adică noaptea Sânzienelor. Al doilea element este reprezentat de florile galbene, care înfloresc în preajma zilei de 24 iunie, plante cu importante atribute divinatorii și apotropaice, aceste flori fiind substitute vegetale ale zânelor cu același nume. Ultimul element vizează chiar ziua de Sânziene, mare sărbătoare religioasă, când se serbează și Hramul Sucevei, nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Obiceiurile practicate în această zi sunt dedicate dragostei, soarelui și muncilor agricole, specifice verii. În multe zone din țară, se aprind noaptea focuri pe dealuri, oamenii umblă cu făcliile aprinse, înconjurând casa, ogoarele și grajdurile.



Recomandări

Fugarul ”Duțu” Huțuleac a fost adus în țară pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap

Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap
Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Despre fericire (3)

Meșterul popular Teodore – Adrian Negoiță: „Aduc cu mine tradiția locului și bucuria care mi-a fost întipărită de bunici în a trăi și a povesti despre satul românesc”

Meșterul popular Teodore – Adrian Negoiță: „Aduc cu mine tradiția locului și bucuria care mi-a fost întipărită de bunici, în a trăi și a povesti despre satul românesc”
Meșterul popular Teodore – Adrian Negoiță: „Aduc cu mine tradiția locului și bucuria care mi-a fost întipărită de bunici, în a trăi și a povesti despre satul românesc”

Aproape 100 de producători și meșteri populari sunt prezenți până duminică la festivalul „Lume, Lume… hai la târg” din Muzeul Satului Bucovinean din Suceava

Aproape 100 de producători meșteri populari sunt prezenți până duminică la festivalul „Lume, Lume… hai la târg” din Muzeul Satului Bucovinean din Suceava
Aproape 100 de producători meșteri populari sunt prezenți până duminică la festivalul „Lume, Lume… hai la târg” din Muzeul Satului Bucovinean din Suceava