Atacantul argentinian Lionel Messi a declarat că reprezentativa Argentinei trebuie să vină în România, pentru meciul amical din 10 august, deoarece contractul semnat trebuie respectat, afirmând că el este la dispoziția naționalei, care trebuie să-și apere prestigiul, informează cotidianul Clarin.
„Trebuie să mergem pentru a apăra prestigiul echipei și al țării. Trebuie să respectăm contractul semnat. Sunt 50.000 de persoane care au cumpărat bilete și care vor să ne vadă. În ciuda faptului că sunt în vacanță, dacă voi fi convocat, voi merge. Sunt la dispoziția naționalei”, a declarat Messi, aflat în vacanță în orașul său natal, Rosario.
Asociația de Fotbal din Argentina (AFA) a anunțat, luni seară, pe site-ul oficial, că a decis suspendarea meciului amical cu România, programat la 10 august, la București, după demiterea selecționerului Sergio Batista. Meciul amical România – Argentina era programat la 10 august, de la ora 21.45, la inaugurarea Arenei Naționale.
Președintele Mircea Sandu a precizat, marți, într-o conferință de presă că FRF nu a primit niciun document oficial din partea AFA privind meciul amical din 10 august, dar le-a transmis argentinienilor că le va cere despăgubiri substanțiale dacă nu respectă înțelegerea.
La rândul său, selecționerul Victor Pițurcă a anunțat că nu va anula acțiunea echipei naționale, pentru care a convocat deja 10 stranieri, urmând a fi căutat un alt adversar dacă Argentina nu va veni la București.