Între frați

Mesajul unității, promovat printr-un parteneriat între școala din Fântâna Mare și cea din Brăviceni, Republica Moldova

Oaspeții din Brăviceni în mijlocul gazdelor din Fântâna Mare
Oaspeții din Brăviceni în mijlocul gazdelor din Fântâna Mare

În cadrul unui proiect de parteneriat internațional, dedicat Centenarului Marii Uniri din 1918, săptămâna trecută a avut loc o primă întâlnire între elevii și cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale ”Ion Muceleanu”, din comuna Fântâna Mare, și invitații lor, elevii și profesorii Școlii Gimnaziale Brăviceni, din Republica Moldova. La acțiune au participat inginer Vasile Mucilenița, primarul comunei Fântâna Mare, și director profesor Andreea Dohotaru, reprezentanta unității de învățământ gimnazial, alături de autoritățile locale și cadrele didactice din satul Brăviceni, raionul Orhei, Republica Moldova. Obiectul acordului încheiat este crearea unui climat de colaborare îndelungat între instituțiile administrative și unitățile școlare din cele două localități înfrățite, prin intermediul unor întâlniri și activități cultural artistice. Activitățile denumite generic „Noi și ai noștri” au fost dedicate Centenarului Marii Uniri din 1918 și rememorării evenimentelor semnificative din istoria românilor aflați pe cele două maluri ale Prutului.
Elevii Școalii Gimnaziale ”Ion Muceleanu” Fântâna Mare i-au așteptat nerăbdători și i-au întâmpinat cu multă căldură și prietenie pe colegii lor de la gimnaziul din Brăviceni. Au pregătit pentru aceștia un program artistic, coordonat de profesor Andreea Dohotaru și profesor Mirabela Apopei, un istoric al localității și un colaj al activităților educative desfășurate de-a lungul timpului în instituția școlară.La rândul lor, oaspeții de la Brăviceniau încântat gazdele cu un program artistic deosebit de recitare, cântec și dansuri populare tradiționale, care au transmis un mesaj emoționant și profund. Copiii au socializat, au legat prietenii și au promis că se vor revedea în curând. A avut loc un schimb de experiență unic atât între elevi, cât și între cadrele didactice și autorități, iar mesajul unirii și unității între frații români a fost transmis reciproc de reprezentanții celor două comunități.

Recomandări

Premiul I și Aur pentru doi elevi din Câmpulung, la Concursul Național de Fizică, Astronomie și Astrofizică

„Școala a început fără tine” – mesajul sfâșietor al colegilor și profesorilor de la Vatra Dornei pentru Matei Cozma

Tineri pasionați de cosmos și știință, reuniți la Vatra Dornei, la Tabăra de Fizică, Astronomie și Astrofizică