Mesajul președintelui Băsescu de Sfântul Andrei

Președintele Traian Băsescu a transmis, duminică, un mesaj cu prilejul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, exprimându-și speranța că această zi va oferi prilejul de a reflecta ”la însemnătatea libertății pentru care românii au luptat în istorie”, informează Mediafax.”Doresc să adresez tuturor românilor urările mele cu prilejul sărbătorii Sfântului Andrei. Este o zi specială pentru poporul român, anticipând, prin cinstirea adusă Apostolului care ne-a convertit la creștinism, ziua națională. Sper că această sărbătoare ne va oferi prilejul de a reflecta la însemnătatea libertății pentru care românii au luptat în istorie și care a stat mereu sub semnul credinței și al adevărului. Aceste valori au dat sensul de astăzi al identității noastre și sunt convins că ne vor călăuzi și în viitor, pentru o viață demnă și prosperă”, se arată în mesajul președintelui Traian Băsescu, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.Șeful statului le-a urat celor care își sărbătoresc ziua onomastică „tot ce este mai bun, speranță, bucurie și puterea de a-și îndeplini toate proiectele”.Credincioșii îl prăznuiesc, duminică, pe Sfântul Apostol Andrei, creștinătorul neamului românesc, numit și „Cel dintâi chemat” întrucât a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat, ziua fiind totodată sărbătoare bisericească națională.

Recomandări

Explozie de libertate în cea de a XVI-a ediție a Festivalului Internațional „Le Printemps des Poètes”

Duminica Ortodoxiei la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, locaș al cinstitelor moaște ale Sfântului Ioan cel Nou