De bună seamă, nimeni dintre oameni nu va putea enumera vreodată toate felurile sau modurile ori intensitățile suferințelor fizice prin care Dumnezeu – Creatorul, Mântuitorul și Proniatorul nostru îi găsește vrednici pe mulți dintre semenii noștri, căci lista suferințelor omenești este nesfârșită.
„Căci pe cine îl iubește Domnul îl ceartă, și biciuiește pe tot fiul pe care îl primește”
Ne vine greu să ni-L închipuim pe Dumnezeu Care este – așa cum susțin Părinții Bisericii – „mai presus de bunătate” că îngăduie bolile și suferința provocată de ele. Însă aceste boli nu sunt o finalitate, ci o unealtă pentru a ne îndepărta de adevărata durere. Dumnezeu acționează ca un Părinte și Medic: „Căci pe cine îl iubește Domnul îl ceartă, și biciuiește pe tot fiul pe care îl primește” (Evr. 12, 6). Și tot Sfântul Apostol Pavel ne recomandă: „Răbdați spre înțelepțire, Dumnezeu se poartă cu voi ca față de fii. Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepsește?” (Evr. 12, 6-7).
Sfântul Cuvios Varsanufie îi răspunde următoarele unui ucenic care-l rugase să-l pomenească la rugăciuni, pentru ca să poarte cu bucurie boala: „Boala este în chip recunoscut certare spre îndreptare. Deci boala ți s-a trimis ca unei slugi rele. Dacă însă îți este greu să primești certarea, încetează să fii rău. Iar dacă ești rău, primește certarea. Dar dacă te bucuri de certare, nu ești rău. Iar cel ce nu e rău este iubit. Și „Domnul îl ceartă pe cel pe care-l iubește” (Prov. 3, 12; Evr. 12, 6). Ia seama deci cu adevărat cum ești și alege-ți ție una din cele spuse” („Scrisori duhovnicești”, 148, în Filocalia, vol. XI, p. 189).
Simboluri prin care persoana se înțelege pe sine
Unii văd suferința ca pe o pedeapsă de care se servește Dumnezeu pentru a-l întoarce pe om la respectarea voinței divine, pentru a-i trezi pocăința. Unii copii învață că dacă sunt buni, totul va fi bine pentru ei. În viața adultă, aceasta poate lua forma determinării de a trece cu vederea dificultățile prezentului, cu încrederea într-un rezultat fericit. Totuși, aceasta ridică probleme acolo unde prognosticul este slab, iar pacientul pare stupefiat că lucrurile nu se îmbunătățesc. Cum rezistă acest simbol al „sfârșitului fericit” în fața realităților bolii și morții? Melvyn Thompson în cartea sa Cancer and The God of Love (SCM Press, Norwich,1976, pp. 56-57) propune a se începe prin a construi un tipar de simboluri prin care persoana se înțelege pe sine, pentru a vedea exact cum se potrivește conceptul de „rezultat fericit” în cadrul atitudinii generale a persoanei. Simbolurile pe care le căutăm sunt acelea care exprimă triumful sau frumusețea în fața fragilității. Istoria și natura sunt pline de exemple, de la floarea sau fluturele magnific care trăiește o viață foarte scurtă la eroul tragic al legendelor.
Teama de boală poate fi pentru unii și cel mai bun parapet împotriva oricărei tentații de abuz
Întrebarea care se ridică în mintea consilierului este: „Dacă percepi lucrul acesta ca frumos, deși a pierit atât de repede, sau acea persoană ca realizată, deși a murit tânără, atunci de ce simți că viața trebuie să se deruleze exact așa cum dorești tu?” Întrebările de sondat ar mai putea fi: „Ce ai învățat din experiența aceasta? Simți că ești întărit prin această boală? Cum s-au schimbat lucrurile pentru tine?”
Nu întotdeauna boala trupească este în mod direct urmarea păcatului (In. 9, 3), ci ea poate fi o tainică pedagogie divină, o frână preventivă pentru cel care dorește să guste din cupa amară a păcatului, o certare îndreptătoare, un imbold spre desăvârșire, o chemare insistentă la înduhovnicire, la smerenie, la o credință mai fierbinte, altfel spus, o chemare la căutarea mântuirii sufletului. Teama de boală poate fi pentru unii și cel mai bun parapet împotriva oricărei tentații de abuz. Dumnezeu îngăduie sau trimite boli și pentru a ne face mai străluciți și a deveni părtași la o slavă cerească de neînchipuit.
Din scrierile Spiritualității Ortodoxe aflăm că, asumându-ne noi asceza, nevoințele trupești și sufletești, ne îndreptăm pornirile rele și ne despătimim, curățind orice urmă a răului din noi. Greutatea și durerea nevoinței duc la o stare de acalmie, de liniște, de pace și bucurie, de nădejde și de putere în a răbda. Atunci când creștinul nu se nevoiește, nu practică nici un fel de asceză, spre purificarea și folosul trupului și sufletului, Dumnezeu îngăduie să fie supărat de vreo boală ori de vreo încercare, necaz etc. Și toate acestea din prea multa Lui iubire față de om, nu spre chinuirea omului, nici pentru a-l face să sufere, ci cu scopul de a-l ajuta, ca prin boală, încercare ori necaz să se ridice acolo unde ar fi ajuns dacă și-ar fi asumat asceza. Iar dacă omul este credincios și virtuos, el se folosește de boală ca să se cunoască pe sine, să-și cunoască posibilitățile, limitele umane. O perioadă de suferință fizică poate fi pentru o persoană un prilej ca să devină mai bună, aceasta meditând la faptul că Dumnezeu îngăduie această suferință pentru a aduce la suprafață ceva ce altfel ar fi imposibil. Acesta ar fi un mod pozitiv și corect de a vedea lucrurile.
Mesajul ascuns al bolii
Deci suferința ar putea fi percepută ca fiind îngăduită de Dumnezeu pentru că este expiatoare, sau ca fiind o încercare de la El, pentru a ne da prilejul pentru o credință mai desăvârșită. Pot fi înșiruite multe alte cauze. Se presupune că toate acestea sunt luate în considerare cu un grad de seriozitate, altfel ar putea fi aruncate doar ca modalitate superfluă de închidere a conversației. „Ei bine, toate acestea ne sunt trimise spre încercare” spus cu o ridicare din umeri poate însemna nimic mai mult decât „sunt plictisit de discuția pe subiectul acesta, iar conversația nu ne duce nicăieri”.
Ruediger Dahlke, autorul cărții „Boala ca șansă. Cum să descifrăm mesajul ascuns al bolii” (traducere de Daniela Ștefănescu, Ed. Trei, București, 2008), încearcă – așa cum reiese din carte și așa cum subliniază și editorii acesteia – să ne convingă că boala este și o șansă. Prin intermediul unui organ sau al unei regiuni a corpului, sufletul încearcă să ne aducă la cunoștință o durere, o tensiune, o lipsă, într-un cuvânt, o problemă nerezolvată. Dacă știm să descifrăm mesajul ascuns al bolii, avem toate șansele să ne eliberăm de ea.
(Pr. Liviu PETCU, sursa: Ziarul Lumina)
