Sumedenie de mesaje pe Internet – și pe adresa redacției, și în PC-ul de la Iași. Cele mai multe reprezintă remarcabile și consistente luări de poziție, fie în chestiuni cu caracter general, fie în situații (vorba lui Cristoiu) punctuale. Merită să fie publicate. Regret doar că spațiul acestei rubrici nu îngăduie reproducerea epistolelor electronice „in extenso”. Cel care semnează „Cineva” ne scrie (25.03): „Pe mine, zi de zi, mă manipulează șuvoiul de știri de la radio și TV , mă manipulează cantitatea de monedă pe care o dețin, valoric și cantitativ, din ce în ce mai redusă, mă manipulează anunțurile publicitare de tot soiul, care… Mă manipulează prieteni, colegi, rude ș.a., care mă mint sau mă dezinformează zi de zi, livrându-mi povești , pentru a mă face să cred adevărul vorbelor lor, de parcă de unul singur n-aș fi capabil să-mi dau seama printre ce creaturi trăiesc…” (Apropo de articolul nostru „Sinceritate?”) Pe aceeași temă, misiva semnată „Vlad” (25.03): „Dacă n-ar fi întrebările și îndoielile care să conducă la o mai adâncă cercetare, studiere, cum s-ar naște certitudinile? Plus că nimeni nu poate garanta că ceea ce astăzi ni se înfățișează drept certitudine, nu va îmbrăca cândva, în viitor, haina incertitudinii. Asta tot datorită întrebărilor, îndoielilor etc. îmi place Descartes, dar îmi place și Pascal.” Sub semnătura „Fantomas” (26.03) este așezată o observație acuzatoare: „Văd și aud în jurul meu o limbă română tot mai plină de greșeli gramaticale. Acordul corect s-a dus de râpă, Oameni de seamă habar n-au de reguli elementare!” Din nefericire, așa-i. Misia de editor m-a pus în fața a sute și sute de manuscrise ce cătau spre „lumina tiparului”. Mărturisesc: am corectat sumedenie de dezacorduri și am presărat saci de virgule, inclusiv în pagini semnate de profesori universitari. Țin minte și manuscrisele impecabile. Printre ele, n-o să credeți, cartea lui Mircea Lucescu, „Mirajul gazonului”. Fotbalistul de atunci (este vorba de anii ’70) arăta că știe mai multă gramatică decât anumiți dascăli de filologie. N-am avut de corectat o virgulă! Ca să vezi!
Tot un ecoul al tabletei „Sinceritate?” primim și de la „Stan Pățitul” (28.03): „După câte am pățit, am ajuns să cred că sinceritatea totală e adevărată sinucidere. Și am mai tras o concluzie: cine vrea să se descurce în viață, nu trebuie să fie sincer, că altfel intră în categoria a proștilor și fraierilor! Când mă gândesc câte a trebuit să suport în viață, și de la cine, datorită gravului delict de a fi sincer și onest, mă îngrozesc!” Pe aceeași temă, mesajul semnat „Antiminciună” (28.03): „Hai să fim sinceri, toți avem câte un grăunte de comunism în noi. La unii a încolțit și a dat roade. Iar la alții nu s-a putut, fiindcă n-a fost solul fertil. Așa e și cu sinceritatea: ea se manifestă doar acolo unde poate Totul e să existe ființe receptive la ea. Dar mai există?”
Ar putea constitui un excelent articol de gazetă textul „trimis de Mine” (28.03) și-mi pare rău că n-am cum reproduce decât câteva pasaje. Tema este aceeași: sinceritatea versus nesinceritatea: „Intru și dau bună dimineața. Dacă la se află X, care se presupune că mă agreează, atunci mi se răspunde frumos; dacă acolo se află Y, care nu mă agreează, atunci mi se răspunde în doi peri sau deloc. Sinceritatea nu este rentabilă, nu aduce profit. Și cum toată lumea aleargă după profit în general, eu spun că, în același timp, fuge de sinceritate. Păcat!” Un cititor („Neofitul”, 28.03) apreciază că, în spațiul acestei rubrici, sunt frecvent citate „perle aparținând unor mari gânditori”. N-aș vrea să se creadă că le reproduc din cine știe ce formidabilă memorie si cultură a citatului. Pur și simplu deschid cartea „Un dicționar al înțelepciunii”, pe care i-am publicat-o cândva, la „Junimea”, fostului meu profesor Teophil Simensky: acolo-s orânduite tematic mii de aforisme, culese din texte altfel inaccesibile muritorilor de rând (din limbile babiloniană, coptă, chineză, greaca veche, ș.m.a.) O carte unică și formidabilă!
