Mesaje subliminale

Nu știu dacă profesorul Ștefan Prutianu este expertul numărul unu în știința comunicării și negocierii. Știu sigur însă că este unul dintre experți.
Mai demult, la un tîrg de carte, Ștefan Prutianu mi-a cerut să-i prezint unul din volumele apărute la Polirom. Proastă alegere ai făcut, monșer – am cugetat eu, însă n-am zis nici pîs. Cred că m-am dezobișnuit de zis pîs.
Pînă la urmă, n-am avut ce regreta, fiindcă am aflat o grămadă de lucruri noi, citind cartea lui Prutianu. Și mi-am putut explica aproape toate eșecurile care ne toarnă totuși prea mult condiment în rația de zi cu zi.
Am aflat, bunăoară, că esența comunicării interumane este pur afectivă. Iar cuvintele sunt mult mai puțin importante decît ne place nouă să credem. Cuvintele înseamnă doar 7% din comunicarea interumană, în timp ce tonul vocii reprezintă 38%, restul de 55% venind din limbajul trupului.
M-a interesat în mod deosebit capitolașul despre „percepția subliminală”, percepția subliminală reprezentînd reacția organismului la o excitație captată inconștient. Mesajele subliminale au o durată infimă, între 1/300 și 1/30 dintr-o secundă, ele putînd fi inserate pe ecranul TV, la cinema, la radio.
Sunt perverse mesajele subliminale, perverse și eficiente. S-a demonostrat – de pildă – că un mesaj subliminal de genul „Bea Coca-Cola!” poate dubla senzația de sete.
Și fiind atît de perverse, mesajele subliminale au fost chemate să-și deschidă porii pe marile canapele ale politicii. În 1988, de pildă, în plină campanie electorală din Franța, pe genericul canalului „Antenne 2” a fost inserată o reclamă subliminală a lui Mitterand.
Îmi vine să zîmbesc puțin. Fiindcă nimeni nu mă convinge că practica mesajelor subliminale este străină vieții politice din România.