Mesaje false pe WhatsApp, în care „copiii” le cer urgent o sumă de bani sucevenilor. Unii au căzut în plasă

O metodă de înșelăciune care face victime prin toată țara de câteva luni de zile ajunge masiv și pe conturile de WhatsApp ale multor suceveni, unii dintre ei picând în plasă și trimițând unor escroci sume importante de bani.

Unele dintre mesaje sună în felul următor:

”Bună tata! Îmi poți trimite un mesaj WhatsApp? Acesta este noul meu număr”.

Metoda de înșelăciune este destul de simplă.

”Fiul” își anunță victima că și-a schimbat numărul de telefon și are nevoie urgent de o sumă de bani. Îi trimite un cont în care să vireze urgent o sumă de bani, iar dacă persoana pică în plasă și nu face verificări, banii sunt deja în mare proporție pierduți.

O metodă asemănătoare este când escrocii sparg un cont de WhatsApp și apoi trimit același mesaj în lista cunoștințelor respectivului. Dacă un apropiat nu sesizează că ceva nu este în regulă și trimite banii, înșelăciunea se consumă imediat, iar escrocii, cine știe de unde, au șanse minime de a fi depistați.

  • Cazul unui sucevean care nu a picat în plasă și a sesizat Poliția

Ultimul caz sesizat la noi în județ este de luni, 6 octombrie.

În jurul orei 14.30, un bărbat din Hănțești a sunat la 112 și a anunțat că a primit un mesaj prin care o persoană îi solicită transferul sumei de 4.000 lei.

Din ancheta demarată de polițiștii Secției 8 Rurale Adâncata a rezultat că bărbatul a primit un mesaj de pe WhatsApp, prin care fiul îi solicita să trimită prin transfer bancar suma de 4.000 lei.

În acest caz, bărbatul l-a apelat telefonic pe fiul său, pe numărul de telefon știut, a discutat cu acesta și s-a lămurit că nu el este persoana care i-a solicitat suma de bani.

Bărbatul din Hănțești a continuat să converseze cu persoana care i-a solicitat banii pe aplicația WhatsApp, după care a sunat la 112.

Bărbatul a precizat totuși că nu dorește să formuleze plângere penală pentru infracțiunea de ”tentativă la înșelăciune”, ci a dorit doar să sesizeze tentativa.

  • Păgubiți de câteva mii de lei

Dacă acest caz are un final fericit, să-i zicem, au fost și suceveni care au fost înșelați în acest mod.

De exemplu, un sucevean în vârstă de 40 de ani a trimis suma de 1.700 de lei după ce a primit un mesaj pe aplicația WhatsApp, în care un membru al familiei îi cerea suma respectivă, iar în mesaj era atașat un link cu un cont unde se puteau vira banii. Bărbatul a accesat linkul și a virat banii în respectivul cont bancar.
Abia apoi a luat legătura cu membrul familiei, din Cajvana, care i-a spus că nu i-a cerut nici o sumă de bani, probabil contul său fiind spart.

În general, păgubiții din aceste cazuri care au depus plângeri au trimis în conturile necunoscute câteva mii de lei. Foarte probabil, mulți alții, care au trimis poate sume mai mici, nici nu au mai depus reclamații, de rușine sau din convingerea că nu își mai pot recupera banii.

  • Înșelăciunile online, principalul indicator de infracționalitate aflat în creștere, în statisticile IPJ Suceava

Sucevenii sunt rugați insistent de Poliție să fie atenți la mesajele pe care le primesc pe diferite aplicații și la comenzile pe care le fac pe diferite site-uri, chiar de notorietate.

Statisticile Inspectoratului de Poliție Județean Suceava arată că înșelăciunile online sunt marea problemă a momentului în analizele privind infracționalitatea.

Raportul poliției privind primele șapte luni din 2025 arată că singurele creșteri statistice pe domeniul infracționalității contra patrimoniului se înregistrează în ceea ce privește faptele de înșelăciune (478 de fapte în primele 7 luni 2025, față de 401 fapte în anul 2024, reprezentând o creștere cu 77 de sesizări) și faptele de însușire a bunului găsit, cu o creștere de 18 fapte.

Creșterea cea mai importantă, așadar, este la infracțiunile de înșelăciune, însă nu înșelăciunile clasice, din trecut, ci înșelăciunile comise din mediul online, cum sunt și cele care fac obiectul acestui articol.

Recomandări

O suceveancă a ”topit” în jur de 3.000 de euro în acțiuni, în două zile, după ce i s-a spus că suma i se va dubla

O femeie care dorea să vândă un palton a picat în capcana unui fals operator OLX și a fost lăsată fără toți banii din cont

O femeie care încerca să vândă un palton a picat în capcana unui fals operator OLX și a fost lăsată fără toții banii din cont